MAFIE O anchetă care va EXPLODA în față cuplului Firea-Pandele. Urmează dezvăluiri INCENDIARE

MAFIE O anchetă care va EXPLODA în față cuplului Firea-Pandele. Urmează dezvăluiri INCENDIARE

O anchetă care va exploda cuplul Firea-Pandele! Ce veți citi în continuare este doar începutul. Ițele duc sus, sus de tot... Patronul firmei care transporta in conditii inumane navetistii pe ruta Tunari – Pipera are mai multe legaturi cu primaria Voluntari sau cu primarul Florentin Pandele. Daniel George Leasa (41 de ani) este in prezent consilier judetean PSD la Consiliul Judetean Ilfov, dar timp de doua mandate (2008-2012 si 2012-2016) a fost consilier local la Primaria Voluntari. Potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro , Daniel George Leasa este una si aceeasi persoana cu managerul FC Voluntari, care a castigat recent cupa Romaniei la fotbal, echipa subventionata generos de primaria condusa de Florentin Pandele.

Mai mult, potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro, intre cei doi exista si o relatie destul de apropiata. Familia Pandele i-ar fi botezat cel de-al doilea copil lui Daniel George Leasa. Acesta n-a mai putut fi contactat de HotNews.ro. A raspuns initial, iar cand l-am intrebat daca este managerul FC Voluntari, a raspuns ca este intr-o sedinta si ca suna mai tarziu inapoi. N-a revenit pana la ora publicarii acestui articol.

“Are si masini noi, dar acelea nu le foloseste pe cursele de navetisti. Aceste masini inmatriculate cu numere LGD le inchiriaza pe bani frumosi firmelor din nordul Bucurestiului pentru a le duce si aduce angajatii la gura de metrou”, a declarat pentru HotNews.ro o sursa apropiata administratiei din Voluntari. Leasa este considera un om de incredere al primarului din Voluntari, intr-un oras descris plastic de sursa HotNews.ro: “In Voluntari nici cainii nu latra daca nu vrea Pandele”. Primarul Pandele nu a raspuns pana la ora publicarii materialului apelurilor HotNews.ro.

Prezentat de sursa HotNews.ro drept “fost membru al galeriei Rapid”, Daniel George Leasa a fost implicat in calitate de manager al FC Voluntari intr-un scandal cu Mihai Rotaru, patronul lui CSU Craiova. Gazeta Sporturilor relata pe data de 18 mai urmatoarea scena:
“La pauza meciului dintre FC Voluntari și CS U Craiova (0-0), din semifinalele Cupei României, Mihai Rotaru, patronul lui CS U Craiova și Dan Leasă, managerul general al ilfovenilor, au fost la un pas de bătaie. Pornind de la conflictul din această săptămână, referitor la numărul de bilete primite de olteni, tensiunile dintre oficialii celor două părți au atins punctul maxim la pauza meciului disputat la Chiajna.Pentru că fanii olteni ar fi avut dificultăți în a intra pe stadion, între Rotaru și Leasă a existat un schimb dur de replici, iar conflictul verbal a fost pe cale să degenereze. Aflat în lojă, Marius Șumudică a intervenit extrem de energic între cele două părți și a avut un rol important în aplanarea conflictului.”
Potrivit presei sportive, Formaţia FC Voluntari a învins, sâmbătă, la Ploieşti, echipa Asta Giurgiu, scor 6-4, la loviturile de departajare şi a câştigat Cupa României pentru prima oară în istoria sa. GSP a scris ca a doua zi după finală, oficialul Voluntariului a scos trofeul în curtea casei, la un grătar asezonat cu manele. Alături de Leasă, la respectiva petrecere ar fi participat și membri ai Consiliului de Administrație. Directorul general nu s-a sfiit să danseze cu trofeul în brațe pe acordurile lăutarului, în timp ce micii sfârâiau pe grătar. Clipul video a fost postat pe facebook.

Pe site-ul clubului, Dan Leasa figureaza ca director general. Potrivit un articol publicat de Romania Libera “echipa Fotbal Club Voluntari (FCV) a fost înființată în anul 2010, iar cinci ani mai târziu ajungea în prima ligă. Acționar majoritar este Consiliul Local al orașului Voluntari, care deține 95% din acțiuni, un procent de 5% aparținând companiei Televol Systems. Această companie are ca acționar majoritar tot Consiliul Local, cu 99% din acțiuni. Pe site-ul primăriei nu există un buget detaliat al instituției. Potrivit presei de specialitate, în sezonul 2015-2016 bugetul echipei era de 2,2 milioane de euro, bani din care se plăteau și cei 45 de antrenori de la grupele de copii și se întrețineau alte câteva secții sportive. Primarul Florentin Pandele nu a putut fi contactat pentru a ne explica motivele pentru care primăria susține echipa de fotbal.”

Firma Brebenel Impex SRL, care opereaza linia de maxi-taxi 445, ii apartine lui George Daniel Leasa (41 ani). Coincidenta, sotia acestuia este consilier local (tot PSD) la Primaria Voluntari. Vineri, intr-unul dintre microbuze, reporterul HotNews.ro a filmat revolta calatorilor fata de conditiile inumane de transport.

Imaginile filmate arata ca microbuzul era ticsit cu calatori care circula in picioare, pe o caldura sufocanta, dat fiind ca vehicolul nu are aer conditionat si nici geamurile nu se pot deschide. Iar situatia e neschimbata de un an, cand HotNews.ro a publicat un reportaj similar.

 

Mihai Alecu, seful Serviciului Monitorizare si Control din Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier - (ISCTR), a declarat luni pentru HotNews.ro ca institutia s-a autosesizat dupa publicarea reportajului de vineri si a dat firmei amenzi de 17.000 de lei.

Problema transportului de navetisti intre Bucuresti si localitatile invecinate e una acuta de cativa ani. Zeci de mii de ilfoveni vin zilnic in Capitala pentru a munci, iar marturiile cititorilor HotNews.ro arata ca majoritatea liniilor de maxi taxi ofera conditii inumane de transport: inghesuiala permanenta, calatori transportati in picioare, lipsa aerului conditionat, soferi agresivi si care vorbesc la telefonul mobil, nerespectarea orarului curselor.

Problema s-a acutizat din 2014, cand o licitatie pentru atribuirea traseelor in perioada 2014-2016 a fost blocata in instanta chiar de un participant la licitatie. Si blocata e si acum. Rezultatul? Firmele care aveau la acel moment licenta au ramas titulare pe trasee si refuza sa faca investitii in autovehicule, motivand cu lipsa unei decizii definitive. Desi firmele respective se plang, situatia e, paradoxal, una din care ele castiga dublu: nu mai fac investitii (deci le raman mai multi bani) si continua sa-si desfasoara activitatea nestingherite de vreo concurenta.

Patronul - consilier judetean George Daniel Leasa a explicat, luni, pentru HotNews.ro, dupa aparitia cazului in presa, ca din punctul sau de vedere conditiile proaste de transport sunt cauzate de acest litigiu blocat in instanta: "Nu este vina noastra, noi am dori sa introducem masini noi pe trasee. Asteptam sa apara caietul de sarcini pentru licitatia care se va tine doar cu autobuze urbane. De la 1 ianuarie anul viitor se vor schimba complet lucrurile. O sa vedeti autobuze de ultima generatie, cu aer conditionat, cu locuri in picioare, ca in occident. Noi nu suntem vinovati ca nu s-a tinut licitatia. Am cumparat autobuze pentru licitatie, 5 autobuze, am facut credit, platim rate si nu putem folosi masinile. Nu le putem folosi fiindca licentele sunt pe masinile vechi, iar firma noastra nu este singura pe acest traseu. Nu poti sa lucrezi cu masini care consuma 30 de litri la suta de km si sa ai si microbuze de la cealalta firma, sa intre in fata ta, el sa ia calatori, iar tu sa nu iei. Trebuie sa ramana o singura firma, sa raspunda de acel traseu, sa poata sa emita abonamente, sa faca reduceri, sa aiba o colaborare cu Primaria. La licitatie se va tine cont de treaba asta, va ramane o singura firma, vor fi autobuze urbane, cu trei usi, cu aer conditionat".

Marti insa, George Daniel Leasa n-a mai putut fi contactat.

Potrivit legislatiei in vigoare, institutia care scoate la licitatie traseele este Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti, aflata in subordinea Ministerului Transporturilor. Institutia a lansat o licitatie pentru atribuirea traseelor pe 6 ani, in 2014, insa din cauza litigiului mentionat mai sus, aceasta nu s-a tinut. Pentru a nu ramane fara transport in aceasta regiune, s-au prelungit contractele incheiate in 2008 prin Legea nr. 107/2016 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2015 pentru prelungirea valabilitatii licentelor de traseu si a programului de transport in baza carora se efectueaza serviciile regulate de transport de persoane intre municipiul Bucuresti si localitatile judetului Ilfov.





Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Foarte interesante amănunte...