Mafioții Justiției. Cele 7 rânduri care i-au adus lui Mazăre o sentință cu suspendare într-un caz cu prejudiciu de 114 milioane de euro

Mafioții Justiției. Cele 7 rânduri care i-au adus lui Mazăre o sentință cu suspendare într-un caz cu prejudiciu de 114 milioane de euro

Mafioții Justiției. Cele 7 rânduri care i-au adus lui Mazăre o sentință cu suspendare într-un caz cu prejudiciu de 114 milioane de euro. Un magistrat de la Curtea de Apel Bucuresti a explicat pe 7 randuri de ce fostul edil al orasului Constanta, Radu Mazare, nu ar trebui sa execute in penitenciar pedeapsa de 4 ani in dosarul Retrocedarilor de pe litoral: faptele sunt din 2002-2004, judecata a inceput in 2008, iar pronuntarea a venit in 2017, scrie jurnalistul Ionel Stoica pe Ziare.com.

Infractiunile se prescriu in 2020.

Judecatorul Corina Mindrila, fosta Daescu, fosta Gherghisan, a motivat dupa aproape un an decizia data in celebrul dosar al Retrocedarilor de pe litoral, in care fostul primar al Constantei, Radu Mazare, a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu suspendare.

Edilul era acuzat, alaturi de alti functionari, de atribuirea nelegala a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicandu-se la 114 milioane de euro.

Decizia instantei a venit dupa noua ani de procese si alte opt amanari consecutive de pronuntare a unei sentinte. Intregul dosar urmeaza sa ajunga la Inalta Curte, in contextul in care infractiunile se prescriu in 2020. Sentinta a fost data pe 10 iulie 2017, iar motivarea a fost scrisa abia saptamana trecuta.

In acest caz, din 37 de inculpati trimisi in judecata: 9 au fost condamnati la inchisoare cu suspendare, 25 au fost achitati, iar in cazul a 3 persoane s-a decis incetarea procesului penal ca urmare a decesului.

Prin decizia din iulie 2017, instanta a desfiintat mai multe inscrisuri ale Primariei Constanta. Practic, instanta a decis anularea mai multor retrocedari facute de primarul Radu Mazare.

Condamnarile cu suspendare

Judecatorul Corina Mindrila a motivat pe cateva randuri de ce a decis in cazul inculpatilor care au fost gasiti vinovati sa execute pedeapsa sub supraveghere, si nu in penitenciar.

"Cu privire la modalitatea de individualizare a executarii pedepsei, Curtea retine ca faptele au fost savarsite in perioada 2002-2004, trimiterea in judecata a avut loc in 2008, punandu-se in discutie depasirea termenului rezonabil, situatie in care conform practicii CEDO o sanctiune mai usoara ce urmeaza a fi aplicata unui inculpat este considerata un remediu eficient pentru depasirea termenului rezonabil de desfasurare a procedurilor judiciare indreptate impotriva inculpatului, motiv pentru care va aplica pedepse orientate catre minimul special in modalitatea executarii suspendarii sub supraveghere", se arata in motivarea Curtii de Apel Bucuresti.

Achitarea pentru "asociere"

In cazul achitarilor date in cazul uneia dintre cele mai grave infractiuni, asocierea in vederea savarsirii de infractiuni, judecatorul Mindrila a aratat ca in dosar "nu exista interceptari telefonice, ambientale care sa dovedeasca la nivelul personal un alt tip de coeziune decat cea profesionala, inerenta in cazul unei institutii publice ca primaria".

"Condamnarea inculpatilor pentru infractiunea de asociere in vederea savarsirii de infractiuni nu se poate baza exclusiv pe existenta unor relatii intre inculpati, de serviciu sau de rudenie, prietenie, afaceri, ci acestea trebuie coroborate si cu alte mijloace de proba care sa demonstreze, fara dubiu, vinovatia acestora", a motivat Curtea de Apel Bucuresti.

VIP-urile din dosar

In acest dosar, cea mai mare condamnare a primit-o fostul primar al orasului Constanta, Radu Mazare, 4 ani de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu. Fostul edil a fost achitat pentru fals intelectual si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

Alte 8 persoane au fost condamnate la cate 3 ani cu suspendare: fostul presedinte al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, fostul actionar de la Dinamo, Dragos Savulescu, afaceristul Georgica Giurgiucanu, trei directori din Primaria Constanta si doi consilieri juridici.

Printre cei achitati se numara: fostul actionar de la Dinamo, Cristi Borcea, notarii publici Jean Aurel Andrei, Cristina Budei si Ruxandra-Luminita Darie, varul lui Radu Mazare, Basarab Popa, afaceristi si functionari din Primarie sau de la Oficiul de Cadastru.

Cine a judecat dosarul retrocedarilor

Decizia in acest dosar a fost luata de judecatorul Corina Mindrila, fosta Daescu, fosta Gherghisan. Magistratul a lucrat anterior ca procuror DIICOT si a atras atentia prin maniera in care a solutionat dosarul "Cocaina pentru VIP-uri", in care era cercetat pentru trafic de droguri si Ion Ion Tiriac, fiul celebrului om de afaceri Ion Tiriac.

Mindrila ar fi fost cea care practic a schimbat incadrarea juridica in cazul lui Ion Ion Tiriac, din trafic de droguri in consum de droguri, infractiune prevazuta cu o pedeapsa mult mai blanda. Ulterior, Ion Ion Tiriac a fost achitat, iar Mindrila a plecat de la DIICOT. Aceasta s-a transferat la Parchetul Curtii de Apel Timisoara, iar in noiembrie 2013, a fost repartizata la Sectia II Penala a Curtii de Apel Bucuresti.

Marea tergiversare

Inaintea lui Mindrila, in acest proces au intrat alte doua judecatoare: fosta sefa a Curtii de Apel Bucuresti, in prezent membru in CSM, Lia Savonea (noiembrie 2008- februarie 2010) si fosta sefa a Sectiei a II-a Penale din Curtea de Apel Bucuresti, Elena Ursulescu (martie 2010 - octombrie 2013).

Procesul a fost blocat dupa ce a stat aproape un an si cinci luni la Curtea Constitutionala, in perioada in care cazul era solutionat de Elena Ursulescu.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Fugarul Rizea, noi dezvăluiri șocante despre jefuitorii României! Asta este adevărata molimă, nu coronav…

2 Asta este consiliera șefului AEP! Mitulețu-Buică tocmai i-a acordat o insignă și o diplomă de excelență!

3 Doar o femeie putea să scrie acest articol despre Firea!

4 Document / Șeful PSD are dosar penal la DNA privind modul în care a obținut titlul de „Luptător cu rol determina…

5 Sondaj IMAS / Creștere semnificativă pentru USR Plus, scădere pentru PNL. PSD, în urcare cu două procente