Mai multe rachete trase din Sinai, Egipt, spre Eilat, în sudul Israelului; niciun rănit (armată)

Mai multe rachete au fost trase miercuri seara din Sinai, în Egipt, spre stațiunea balneară Eilat, în sudul Israelului, fără a răni pe cineva, a anunțat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, citat de AFP.

"Unele dintre aceste rachete au fost distruse în zbor de baterii Iron Dome", baterii de interceptare a rachetelor, a adăugat acesta.

Un responsabil al primăriei din Eilat a precizat la radioul public că trei rachete au fost interceptate, în timp ce o altă rachetă a explodat în afara orașului.

Sinai este scena unor înfruntări sângeroase între soldați și polițiști egipteni și membri ai Provinciei Sinai, ramura egipteană a grupării jihadiste Stat Islamic (SI).

În iulie 2015, rachete trase din Sinai, în Egipt, au atins sudul Israelului fără să facă victime. Acest atac a fost revendicat de ramura egipteană a SI.

AGERPRES/ (AS—autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Evelin Ceciu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă