Mai mulți soldați ruși, otrăviți într-o cafenea din orașul ucrainean Melitopol, ocupat de armata lui Putin

Mai mulți soldați ruși, otrăviți într-o cafenea din orașul ucrainean Melitopol, ocupat de armata lui Putin

Soldații ruși care mâncau la o cafenea din Ucraina au murit din cauza mâncării otrăvite, potrivit Sky News . S-a întâmplat în orașul Melitopol, ocupat de armata lui Putin.

Soldați Ruși în Melitopol. FOTO arhivă AFP

Soldații ruși din Melitopolul ocupat mor din cauza mâncării otrăvite se arată într-un raport local.

Trupele rusești sunt ucise în fiecare zi în zonele ocupate din Ucraina. Nu doar de explozii, ci și de forțele de rezistență, a explicat Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol, din sud-estul Ucrainei, care a discutat incidentul la televiziunea națională.

Edilul a povestit că soldații ruși au comandat mâncare într-o cafenea locală și că, după ce au mâncat-o, au început să se simtă rău, iar unii dintre ei au murit, otrăviți fiind.

Curierul care a livrat mâncarea, de negăsit

Autoritățile ruse au încercat să îl găsească pe curierul care a livrat mâncarea care i-a otrăvit pe soldații ruși, dar nu au reușit, a spus el.

Amintim că aproape 300.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți de la începutul invaziei ruse în Ucraina, potrivit unor estimări din octombrie 2023.

Măsuri luate din cauza condițiilor de iarnă

Între timp, Rusia pare să își reducă asaltul asupra orașului-cheie Avdiivka, mai arată SkY News.

Rapoartele comandanților ucraineni sugereză că trupele și alte resurse nu sunt angajate cu aceeași ferocitate ca înainte. O posibilă explicație ar putea fi vremea - care începe să se schimbe, ninsoarea făcându-și simțită prezența.

Bloggerii militari ruși au afirmat că atât forțele rusești, cât și cele ucrainene se străduiesc să opereze drone și să tragă cu artileria în condițiile meteo nefavorabile de pe front.

Condițiile noroioase „complică mișcările vehiculelor, dar că atât forțele ucrainene, cât și cele rusești continuă să manevreze și să opereze în toate direcțiile".

Amintim că armata ucraineană informa, în urmă cu o lună, că a respins un nou asalt rusesc asupra oraşului Avdiivka , centru industrial în estul ţării vizat în ultimele săptămâni de intense atacuri ruseşti, afirmând în acelaşi timp că a provocat „numeroase pierderi" inamicului, potrivit France Presse,

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?