MAI: Proiect pentru creşterea capacităţii spitalului 'Gerota' de îngrijire şi tratament, în cazurile COVID-19

Un proiect finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în valoare de peste 27 de milioane de lei, va ajuta la dotarea Spitalului de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" în vederea pregătirii unui răspuns util şi eficient la criza COVID-19, precum şi un efect pozitiv pe termen lung, prin îmbunătăţirea capacităţii de îngrijire a unei unităţi sanitare din sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică.

"Implementarea proiectului va conduce la creşterea capacităţii spitalului de îngrijire şi tratament, la un nivel adecvat, a cazurilor de infecţie cu virusul COVID-19. Cu precădere în domeniul terapiei intensive, disponibilitatea dispozitivelor şi aparaturii medicale, asociate cu asigurarea necesarului de echipamente specializate de protecţie pentru personalul medical, vor permite reacţia promptă şi eficientă a sistemului medical la situaţii de criză pandemică, generată de virusul COVID-19. În plus, aparatura şi dispozitivele medicale ce se doresc a fi achiziţionate prin prezentul proiect, destinate terapiei pacienţilor, vor putea fi folosite pentru rezolvarea oricărei situaţii critice viitoare", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) postat pe pagina instituţiei.

Oamenii vor beneficia de infrastructura acestui proiect pentru manopere medicale cu grad de complexitate ridicat (îngrijirea pacientului critic, monitorizare invazivă avansată, ventilaţie mecanică, endoscopie diagnostică, intervenţii chirurgicale laparoscopice etc.), precum şi de digitalizarea tuturor fluxurilor spitalului.

"Gradul de noutate rezultă şi din sectorul căruia i se adresează proiectul, o unitate aparţinând sistemului de apărare şi ordine publică, afectată puternic de criza COVID-19. Investiţiile vizate în cadrul proiectului creează premisele necesare pentru gestionarea eficienta a situaţiei de urgenţă provocată de COVID-19, contribuind totodată la dezvoltarea locală, regională dar şi naţională, prin îmbunătăţirea şi prin reducerea inegalităţilor în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei, întrucât pacienţii tradiţionali ai spitalului, precum şi angajaţii, provin din întreaga ţară", arată sursa citată.

Proiectul are ca perioadă de implementare intervalul septembrie 2020 - aprilie 2021. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă