MAI va introduce tablete pentru echipajele de ordine publică ce acționează în teren

Ministerul Afacerilor Interne va derula, în București și în județele Constanța și Brașov, un proiect pilot prin care echipajele de ordine publică ce acționează în teren vor folosi tablete.

Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, primele tablete vor fi date în utilizare până la sfârșitul acestui an.

În cadrul proiectului pilot, în valoare de aproximativ 512.000 de euro, IGPR va achiziționa 665 de tablete și se va dezvolta sistemul de interconectare și comunicare securizată între acestea.

Acest demers are loc în cadrul unui proiect care a fost evaluat și selectat pentru finanțare din Fondul pentru Securitate Internă, componentă de Cooperare Polițienească (FSI Police), în 2013. Proiectul a fost ulterior introdus ca acțiune în Programul Național FSI, care a fost aprobat de Comisia Europeană în 2015.

"Cu sprijinul acestor dispozitive, echipajele din teren vor beneficia de acces securizat și rapid la bazele de date și vor putea introduce în sistem informații direct de la fața locului", se arată în comunicat.

Conform MAI, verificarea identității persoanelor va fi mult mai rapidă, existând posibilitatea inclusiv a vizualizării în timp real a datelor și imaginii celor verificați. Totodată, echipajele care intervin la urgențele semnalate prin sistemul 112 vor putea accesa pe timpul deplasării la fața locului date preliminare privind istoricul altor evenimente semnalate la coordonatele respective, persoane implicate și eventualul trecut infracțional al acestora.

Ulterior acestui proiect pilot, se intenționează ca astfel de dispozitive să fie introduse și pentru echipajele de intervenție ale Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Imigrări și Poliției de Frontieră Române, după cum precizează MAI.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat