Maia Sandu, primită de președintele Iohannis. Este prima vizită externă a premierului R. Moldova

​Premierul Republicii Moldova Maia Sandu a fost primit marți dimineața, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, urmând ca cei doi să susțină și declarații comune de presă. Este prima vizită a șefului Executivului, după recunoașterea Guvernului moldovean.

Premierul Republicii Moldova Maia Sandu și șeful statului Klaus Iohannis vor semna în Cartea de Onoare și ulterior vor susține o declarație de presă comună.

De la ora 10.30 prim-ministrul Republicii Moldova va fi primit la Palatul Victoria de către șeful Executivului Viorica Dăncilă.

Pe 26 iunie, Administrația Prezidențială anunța că președintele Klaus Iohannis a avut convorbiri telefonice cu liderii politici ai Republicii Moldova, respectiv premierul Maia Sandu, viceprim-ministrul Andrei Năstase și președintele Igor Dodon.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a anunțat, pe 15 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare, că a anulat mai multe decizii luate în perioada 7-9 iunie, printre care se numără și cea privind dizolvarea Parlamentului, dar și cea prin care nu recunoștea Guvernul Maia Sandu.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii