Majoritatea francezilor vor ca doi miniștri controversați să demisioneze

Un sondaj de opinie publicat miercuri relevă că majoritatea alegătorilor francezi consideră că doi miniștri din guvernul președintelui Emmanuel Macron ar trebui să demisioneze ca urmare a problemelor de etică, transmite Reuters.

Sondajul de opinie realizat de institutul Harris cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare din Marea Britanie (8 iunie) arată că 70% dintre francezi cred că ministrul pentru planificare teritorială, Richard Ferrand, trebuie să-și dea demisia, în timp ce 62% sunt de părere că același lucru trebuie să-l facă ministrul afacerilor europene Marielle de Sarnez.

Ferrand, care a condus echipa de campanie a lui Macron pentru alegerile prezidențiale franceze din primăvara acestui an, este de o săptămână obiectul acuzațiilor de nereguli financiare făcute în urmă cu șase ani, atunci când a condus un fond de asigurări de sănătate în regiunea Bretagne, din nord-vestul Franței.
În ceea ce o privește, Marielle De Sarnez a dat marți publicității o declarație conform căreia nu a greșit cu nimic în angajarea unui asistent pentru activitatea sa ca membră a Parlamentului European.

De Sarnez se află printre cei 19 eurodeputați francezi despre pe care procurorii îi anchetează în urma unor plângeri depuse de oponenți politici.

AGERPRES


populare
astăzi

1 A7, eșecul major / România ratează ținta de autostrăzi, doar 190 km noi în 2026

2 Johnson acuză / Berlinul spera la o capitulare rapidă a Ucrainei înainte de invazie

3 Zero finale la Europene / gimnastica românească, la un minim istoric după Paris 2024

4 Botoșănenii și așteptările salariale: de la 5.000 la 50.000 de lei, un subiect viral

5 Ritchie Blackmore, revenire istorică pe scenă alături de Deep Purple după 33 de ani