Majoritatea germanilor vor ca ţara lor să joace un rol mai important pe scena internaţională (sondaj)

Majoritatea germanilor vor ca ţara lor să joace un rol mai important pe scena internaţională, arată un recent sondaj de opinie, informează sâmbătă dpa.

Potrivit sondajului realizat de institutul de sondare a opiniei publice Forsa, la comanda publicaţiei Inernationale Politik, 54% dintre respondenţi sunt în favoarea unui angajament politic mai mare al Germaniei pe plan extern, în timp ce 42% sunt împotrivă.

Cu cât mai tânăr este respondentul, cu atât mai mare este dorinţa acestuia pentru ca Germania să aibă un rol mai puternic pe plan global. Astfel, la categoria de vârstă 18-29 de ani, 74% sunt în favoarea unui angajament mai mare al Germaniei pe plan internaţional, în timp ce la categoria de vârstă peste 60 de ani doar 39% doresc acest lucru.

Susţinătorii Verzilor sunt de asemenea mai înclinaţi pentru un angajament global, cu 77%, urmaţi de cei ai stângii radicale Die Linke, cu 65%, de cei ai blocului conservator CDU/CSU, cu 53%, de cei ai Partidului Social Democrat (SPD), cu 51%, de cei ai partidului pro-business Partidul Liber Democrat, cu 47%, şi de cei ai partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), cu 44%.

Sâmbătă, candidaţii la funcţia de cancelar federal al Germaniei, Armin Laschet de la CDU/CSU, Olaf Scholz de la SPD şi Annalena Baerbock de la Verzi, vor participa la discuţii despre rolul Germaniei pe scena mondială.

Sondajul Forsa a fost realizat pe un eşantion de 1.008 persoane, în perioada 9-10 iunie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

3 VIDEO Fățarnicul Bolojan, întâlnire de taină cu „populistul”, „naționalistul” și „extremistul” George Simion, în spatele ușilor închise

4 Locotenent-comandorul Mihai Vîrdol, pilot militar al Bazei 90, a murit după un accident de motocicletă

5 Eurodeputata Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier în București