Majoritatea ruşilor nu cred că astronauţii NASA au ajuns pe Lună

Majoritatea ruşilor pun la îndoială faptul că astronauţii americani au ajuns pe lună în 1969, iar Statele Unite au falsificat date pentru a dovedi contrariul, potrivit unui sondaj realizat de Centrul pentru Studierea Opiniei Publice din Rusia (VTsIOM), informează agenţiile de presă EFE şi RBK.

Autorităţile americane au falsificat imagini ale misiunii lor pe Lună şi astronauţii de la NASA nu au aterizat pe satelitul natural al Pământului, consideră mai mult de jumătate din ruşii intervievaţi în sondaj, 57% . De menţionat că 65% dintre aceşti oameni au studii secundare.

Cu toate acestea, 24% dintre respondenţi nu se îndoiesc că misiunea a avut loc efectiv.

Astronauţii Neil Armstrong şi pilotul Edwin Aldrin au aşezat modulul Apollo 11 pe suprafaţa Lunii în 20 iulie 1969. Armstrong a devenit prima persoană care a păşit pe Lună.
În plus, conform aceleiaşi anchete, publicate la 27 iulie, 45% dintre ruşi cred în existenţa extratereştrilor, în timp ce 42% dintre respondenţi cred că extratereştrii nu vizitează Pământul sau că nu există.

O largă majoritate a respondenţilor (93%) consideră că planeta noastră are o formă sferică. Doar 3% dintre ruşi cred că Pământul este plat şi că oamenii de ştiinţă ascund în mod deliberat acest fapt. 4% dintre respondenţi au considerat că este dificil să răspundă la această întrebare.

Studiul a fost efectuat prin telefon pe 29 şi 30 mai 2018, cu 2.000 de persoane peste 18 ani. Marja de eroare nu depăşeşte 2,2%.AGERPRES


populare
astăzi

1 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

2 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

3 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

4 Tensiuni mari în PSD / „Dacă nu ne place Niculescu, îl dăm jos în șase luni”

5 Andreea Raicu îl pune la punct pe Mugur Mihăescu: „Vă plătim indemnizația”