MAP: Solicitările pentru lemnul de foc și de lucru pentru populație vor fi făcute, în scris, către unitatea administrativ-teritorială

MAP: Solicitările pentru lemnul de foc și de lucru pentru populație vor fi făcute, în scris, către unitatea administrativ-teritorială

Solicitările pentru lemnul de foc și de lucru pentru populație vor fi făcute, în scris, către unitatea administrativ-teritorială, care le centralizează și transmite necesarul de lemn către ocolul silvic de stat și/sau ocolul silvic de regim care administrează fond forestier proprietate publică a unității administrative-teritoriale, informează informează MAP printr-un comunicat remis AGERPRES.

Proveniența lemnului este din fondul forestier proprietate publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale, iar beneficiarii sunt populația și unitățile de interes local, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat.

"Autoritățile locale vor comunica potențialilor beneficiari posibilitatea de cumpărare de lemn de lucru și de lemn pentru încălzirea locuințelor, de la ocolul silvic de stat și/sau de ocolul de regim care administrează fond forestier proprietate publică a unității administrative-teritoriale", se precizează în comunicat.

Procedura de alocare a lemnului de foc și de lucru pentru populație a fost discutată vineri de reprezentanții Ministerului Apelor și Pădurilor și cei ai Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul unei videoconferințe.

La eveniment au participat Istrate Ștețco, secretar de stat MAP, Dănuț Iacob, director Direcția Politici și Strategii în Silvicultură MAP, iar din partea Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Dan Chirică — secretar de stat și Petru Țăgorean, director general adjunct.

Legislația în vigoare de la data de 21 iulie 2017 cuprinde măsuri concrete necesare asigurării lemnului de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm pentru realizarea de construcții și a lemnului pentru încălzirea locuințelor.

"Prin organizarea videoconferinței s-a urmărit promovarea procedurii de urmat de către persoanele fizice și de către unitățile de interes local finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, în scopul facilitării accesului la aceste categorii de materiale lemnoase", se menționează în comunicat.

În cadrul videoconferinței, secretarul de stat al MAI, Mihai Chirică, a solicitat prefecților din județele deficitare în păduri ca, în conformitate cu prevederile legii 175/2017, să centralizeze solicitările venite din partea unităților administrativ-teritoriale privind necesarul de lemn de foc, urmând ca aceste date să fie puse la dispoziția Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva.

Secretarul de stat din cadrul Ministerul Apelor și Pădurilor, Istrate Ștețco, precizează că intrarea în vigoare a actului normativ vine să regleze problema lemnului de foc necesar populației și elimină riscul producerii unei crize similare celei din 2016.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...