MApN: Avioane F-16 ale Armatei Române şi bombardiere americane B-52, la exerciţiul 'Bomber Weapon Training'

Două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române şi două bombardiere strategice americane de tip B-52 Stratofortress au participat la exerciţiul aerian "Bomber Weapon Training" organizat de Forţele Aeriene Americane dislocate în Europa (USAFE).

"Exerciţiul a avut drept scop întărirea măsurilor de reasigurare ale Alianţei Nord Atlantice în zona de Sud-Est a Europei şi sporirea încrederii României privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securităţii regionale", informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis, joi, AGERPRES.

În spaţiul aerian românesc, exerciţiul a fost coordonat de Componenta Operaţională Aeriană din Statul Major al Forţelor Aeriene şi a inclus misiuni de interceptare şi escortă executate cu aeronave de tip F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriene "Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă", de la Borcea.

"Participarea aeronavelor româneşti la acest tip de activităţi permite antrenarea personalului în executarea unor astfel de misiuni şi contribuie la dezvoltarea cooperării multinaţionale în domeniul aerian prin aplicarea unor proceduri comune", arată sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet