MApN: Generalul de brigadă Cristian Dan a preluat comanda Diviziei Multinaţionale Sud-Est

Generalul de brigadă Cristian Dan a preluat vineri comanda Diviziei Multinaţionale Sud-Est (HQ MND-SE), informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit sursei citate, la ceremonia de la Bucureşti a participat şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Cristian Dan a preluat funcţia de la generalul de brigadă bulgar Plamen Yordanov, aflat la comanda diviziei din martie 2020.

Generalul de brigadă Cristian Dan a îndeplinit, din august 2017, funcţia de comandant al Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. La 1 decembrie 2018 a fost promovat la gradul de general de brigadă, an în care, în calitate de comandant al Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, a condus Exerciţiul Multinaţional Scorpions Fury 2018, exerciţiu de certificare al comandamentului NATO.

Este veteran al teatrelor de operaţii, cu misiuni executate în Irak (2004) şi Afganistan (2010 şi 2013 - comandant al Batalionului 2 Manevră). În anul 2015, obţine titlul de master în studii strategice după absolvirea Colegiului de Război al Armatei SUA din Carlisle, Pennsylvania.

Pentru merite deosebite, generalul de brigadă Dan a fost decorat, printre altele, cu Ordinul Naţional "Virtutea Militară" în grad de ofiţer şi medalia NATO-Non article 5 pentru operaţia ISAF.

Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) este o structură NATO, activată de către Consiliul Nord Atlantic (NAC) şi care se află sub comanda operaţională (OPCOM) a Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR).

Ca urmare a deciziei NAC, HQ MND-SE se bucură de statutul unui comandament militar internaţional NATO în conformitate cu Protocolul de la Paris şi acordurile suplimentare între ţările NATO şi Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE). AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

3 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour

4 România lor / Noul administrator al Fondului Proprietatea este fiul generalului Drăgoi, mâna dreaptă a generalului Stănculescu

5 Oamenii ăștia există printre noi... / O femeie a dat ultimatum DIICOT pentru Călin Georgescu și a ajuns internată la Obregia