MApN: Şapte tone de echipamente de protecţie medicală, aduse din Turcia cu o aeronavă C-27J Spartan

Şapte tone de echipamente de protecţie medicală, constând în 100 de mii de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3, sunt aduse miercuri în ţară din Turcia cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Tot miercuri, cel de-al treilea zbor efectuat cu o aeronavă C-130 Hercules aduce, din Germania, ultima tranşă de combinezoane de protecţie provenind din Coreea de Sud.

Măştile şi combinezoanele de protecţie au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune Lăzăroiu despre situația din România / Și foarte curios că scrie o chestie serioasă după foarte mult timp...

2 Mare dreptate are omul ăsta în ce spune despre partide...

3 Cine mai crede în coincidențe? / Apropiatul președintelui a ieșit la rampă pentru a-i da la gioale lui Bolojan

4 Țara a rămas a lor, chiar dacă nu mai sunt, oficial, la butoane...

5 Așa o fi?