MApN: Un militar în stare foarte gravă, după un accident la Cabana de instruire Cheia

Un militar se află în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat, după ce a suferit un accident în timpul serviciului de pază, miercuri, în jurul orei 16,00, la Cabana militară de instruire Cheia, informează Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit sursei citate, este vorba despre caporalul clasa a III-a Georgel Guță, în vârsta de 31 de ani, angajat al MApN din anul 2009, încadrat la Baza de sprijin logistic "Muntenia".

"Accidentul a survenit pe timpul punerii în funcțiune a instalației de încălzire, procedura care intra în atribuțiile de serviciu ale militarului", precizează MApN.

Caporalului i s-a acordat primul ajutor la fața locului și a fost transportat de un echipaj al ISU, sesizat prin serviciul de urgență 112, la Spitalul Universitar de Urgența Militar Central 'Dr. Carol Davila' din București. Pacientul a fost evaluat, în jurul orei 18,50, de către o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști în urgență, ATI, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și arsuri, ORL, oftalmologie și pneumo-fiziologie.

"În urma consultului de specialitate, echipa medicală a constatat că pacientul are arsuri de gradul III și IV pe aproximativ 90% din suprafața corpului, cu interesare facială, torace anterior și posterior, abdomen drept (hemitrunchi drept), ambele membre superioare și inferioare, cu suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare. În urma investigațiilor clinice și paraclinice și după asigurarea suportului ventilator necesar, bronhoscopia cu lavaj și reechilibrarea volemică s-a dispus intervenția chirurgicală de urgență pentru toaleta primară a leziunilor de arsură și a plăgilor, precum și pentru realizarea inciziilor de decompresie. Ulterior intervenției chirurgicale, pacientul va fi spitalizat în secția de ATI, acesta necesitând tratament post-operator de susținere a funcțiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare volemică și hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă și a ulcerului de stres, nutriție peros", menționează MApN.

Cazul este cercetat de către Parchetul Militar. De asemenea, comandantul Bazei a numit o comisie pentru investigații de ordin administrativ cu privire la producerea evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale precizează că urmărește cu atenție evoluția stării medicale a militarului accidentat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 Forțele Aeriene ale Ucrainei confirmă pierderea colonelului Oleksandr Dovgach, comandant al Brigăzii 39 Aviație Tactică

5 Hopa! / SUA sunt interesate de trimiterea de avioane la baza de la Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu / Discuții în curs și pe…