Marcel Ciolacu l-a dat afară pe Victor Ponta din funcția de consilier

Marcel Ciolacu l-a demis pe Victor Ponta din funcția de consilier. În replică, Ponta critică actualul sistem și promite o schimbare radicală pentru România.

Victor Ponta. Foto: Facebook

Victor Ponta. Foto: Facebook

Luni, 3 februarie 2025, premierul Marcel Ciolacu a semnat decretul de eliberare din funcția de consilier personal a lui Victor Ponta, o decizie care vine după ce fostul premier a anunțat oficial intenția sa de a candida la alegerile prezidențiale.

Într-o postare pe Facebook, Victor Ponta a comentat decizia premierului Ciolacu, menționând că „Am avut o discuție cu premierul Ciolacu și am înțeles motivele strict politice pentru care a trebuit să ia decizia. Sunt convins și onorat că, în perioada în care am fost consilier onorific pentru relații economice internaționale, l-am sprijinit în toate proiectele benefice pentru România.” Ponta a subliniat că va continua să sprijine dezvoltarea economică a țării, afirmând că „politicile economice ale țării noastre trebuie să stimuleze investițiile private și producția națională în interesul nostru suveran - adică să punem România pe primul loc, mai ales în noul context internațional promovat de Administrația Trump.”

De asemenea, fostul consilier al primului ministru a mulțumit pentru oportunitatea de a colabora cu Ciolacu, adăugând că „Voi continua să promovez interesele economice ale României din orice poziție publică și privată.”

Ponta a fost prezent duminică la Palatul Parlamentului, unde s-a desfășurat Congresul extraordinar al PSD, dar nu a luat cuvântul în fața delegaților. El a explicat în postarea sa de pe rețelele sociale că „Am vrut să vorbesc în fața Congresului, însă nu am avut acest drept! Important e să mă audă românii!” Victor Ponta a afirmat că va intra în lupta pentru alegerile prezidențiale cu „toate puterile și tot curajul ca să punem România pe primul loc!

Fostul premier s-a declarat hotărât să aducă schimbări semnificative în România și a criticat actuala guvernare, spunând că „Românii au dat un semnal clar în noiembrie, s-au săturat de acest sistem falimentar al lui Iohannis, s-au săturat de aranjamente între șefi de partide, vor să fie ascultați și vor să facă o schimbare radicală.” Ponta a adăugat că actuala coaliție nu îi ascultă pe cetățeni și că nu va sprijini „un candidat al trecutului, al sistemului, un candidat al nimănui pentru nimic.”

De asemenea, Ponta a criticat selecția de candidați din partea coaliției, spunând că „un singur candidat anunțat, Călin Georgescu, vorbește despre schimbare radicală, ceilalți sunt oamenii sistemului, vor să țină sistemul.”

În încheiere, Victor Ponta a subliniat că va lupta pentru „un proiect radical, un proiect de schimbare totală” și că va fi alături de românii care vor o schimbare reală, promițând să pună România pe primul loc. „Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a concluzionat Ponta.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Cum a ajuns să fie condamnat primarul din Medgidia după ce a refuzat să îl mituiască cu 200.000 de euro pe procurorul Theodor Niță

4 Un „experiment” misterios provoacă panică în Israel

5 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”