Marea Britanie ar putea ieși din UE la 1 ianuarie 2019 și negociază deja acorduri de liber schimb

Ministrul britanic al Comerțului Internațional, Liam Fox, a avansat duminică 1 ianuarie 2019 ca posibilă dată a ieșirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană și a anunțat că noul guvern de la Londra a început deja discuții informale pentru încheierea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe țări, printre care se numără Australia și Canada, transmite AFP.

Data de 1 ianuarie 2019 este cea pe care 'o am în vedere și ea ar putea fi propusă dacă va fi nevoie', a declarat Liam Fox publicației Sunday Times. Oficialul britanic, care conduce ministerul ce va trebui să dezvolte legăturile economice ale Marii Britanii conform viitorului ei statut de țară nemembră a UE, a mai menționat că dorește ca atunci când țara sa va părăsi efectiv blocul comunitar să fie pregătite mai mult de zece acorduri de liber schimb cu alte state. El va efectua săptămâna viitoare o vizită în SUA.

Discuțiile cu Australia privind un viitor acord de liber schimb au fost confirmate și de șefa executivului de la Londra, Theresa May, care s-a întâlnit sâmbătă cu omologul ei australian, Malcolm Turnbull.

'Este foarte încurajant că unul dintre aliații noștri cei mai apropiați caută deja să convină un astfel de acord. Acest lucru arată că Brexitul poate funcționa pentru Marea Britanie', a subliniat Theresa May.

Ea a spus de mai multe ori că nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul retragerii din blocul comunitar, înainte de sfârșitul anului. Responsabilii Comisiei Europene insistă pe lângă noul executiv britanic să întreprindă cât mai repede acest demers și refuză să poarte orice discuție cu Londra privind relațiile viitoare între UE și Marea Britanie înainte de activarea acelui articol.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?