Marea Britanie: Poliţia a terminat ancheta legată de petrecerile din Downing Street, dictând 126 amenzi

Poliţia britanică a anunţat joi că a finalizat ancheta în ce priveşte petrecerile desfăşurate la reşedinţa oficială din Downing Street a prim-ministrului Boris Johnson în perioada lockdown-urilor din timpul pandemiei, fiind emise în total 126 de amenzi, transmite Reuters.

Premierul şi ministrul său de finanţe Rishi Sunak au fost amândoi amendaţi luna trecută pentru participarea la petrecerea aniversară surpriză organizată pentru cei 56 ani împliniţi de Johnson pe 19 iunie 2020, când toate reuniunile erau interzise în spaţii închise.

Anunţul a fost urmat de numeroase apeluri de demisie a lui Boris Johnson din partea opoziţiei şi chiar a conservatorilor.

'Ancheta noastră a fost temeinică şi imparţială şi a fost finalizată cât de rapid am putut, dată fiind cantitatea de informaţii care a trebuit analizată şi importanţa de a ne asigura că deţinem probe puternice pentru fiecare amendă emisă', a declarat Helen Ball, comisar adjunct interimar al poliţiei londoneze.

Conform poliţiei, amenzile se referă la opt date la care au avut loc petreceri în Downing Street şi în alte birouri guvernamentale între lunile mai 2020 şi aprilie 2021, când erau în vigoare măsuri de lockdown.

Dintre cei amendaţi, 53 sunt bărbaţi şi 73 femei, unele persoane fiind sancţionate de mai multe ori.AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Îmi e milă de ei” / Vedeta PRO TV Corina Caragea a publicat capturi cu câteva dintre mesajele pe care le primește

3 „Stai ca boul pe coadă” / Dialogul dintre Gabriela Cristea și Ioana Ginghină care a încins spiritele. Replica dură a medicilor

4 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

5 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa