Pe măsură ce băncile centrale trag semnale de alarmă asupra unei bulle AI, paralelismele cu isteria pieţelor din trecut nu pot fi ignorate.

Experții spun că următorul scenarii nu ar fi chiar o utopie: Suntem în octombrie 2027, iar ceea ce piețele financiare au temut ani de zile se desfășoară cu viteză: un tablou de criză multiplă. Vladimir Putin a înregistrat câștiguri semnificative în războiul său împotriva Ucrainei și a început să concentreze trupe la granițele Europei, pregătind, aparent, invadarea unuia sau mai multor state baltice.

În Extremul Orient, Xi Jinping se pregătește deschis pentru mult‑anunțata ofensivă asupra Taiwanului, încurajat atât de succesul lui Putin, cât și de înfrângerea suferită de Donald Trump la alegerile de mijloc de mandat, care au redus semnificativ capacitatea SUA de ripostă.

În Orientul Mijlociu, pacea fragilă securizată de Trump în 2025 s‑a destrămat deja, lăsând regiunea din nou în conflict.

Pe piețele bursiere, domnește haosul. Mii de miliarde de dolari dispar din sectorul AI — cândva considerat noua frontieră a creșterii. Economia globală este la un pas de recesiune, iar șomajul urcă vertiginos. Se pare că cererea pentru serviciile AI a fost grav supraestimată.

Departe de a stimula productivitatea, rapoartele arată că AI afectează negativ multe companii în domeniile în care a fost implementat agresiv. Unele dintre promisiunile despre care s‑a spus investitorilor că susțin aplicarea AI‑ului se dovedesc a fi frauduloase.

Numeroase mega-tranzacții care au marcat fazele tardive ale goanei după aurul AI — caracterizate prin acționariat încrucișat între clienți și furnizori — se desfac acum sub avalanșa proceselor, promisiunilor încălcate și așteptărilor spulberate.

Dar nu este totul. Deasupra prăbușirii bursiere planează o criză a datoriilor de proporții monstruoase. Investitorii în obligațiuni sunt aproape în grevă, iar ratele dobânzilor urcă vertiginos. Guvernele se luptă să refinanțeze uriașele datorii și să finanțeze cheltuielile care explodează.

Creditul privat — acea finanțare care a prosperat în afara sistemului bancar tradițional, mai puțin reglementat — este în colaps. Faptul că s‑a acordat împrumuturi riscante unor firme cu acces limitat la credit s‑a dezvăluit acum în toată grotesca sa amploare. Pierderile sunt astronomice.

Șocul este atât de profund încât însăși construcția financiară de valute fiduciare, pe care se sprijină arhitectura globală, pare să se dezintegreze. Statele ridică rapide controale financiare la frontiere, în încercarea zadarnică de a-i opri pe investitorii care nu și-au pierdut totul să fugă spre refugii mai sigure.

Dar investitorii încep să realizeze un adevăr teribil: chiar dacă îți scoți banii, pare că nu mai există un loc sigur unde să‑i pui.

1929 — revăzut

Desigur, aceasta este o ficțiune extremă, un viitor apocaliptic ipotetic. Totuși, finanțele se bazează integral pe încredere, iar rar a mai părut aceasta atât de fragilă ca astăzi, scrie The Telegraph.

Chiar și Banca Angliei sau Fondul Monetar Internațional avertizează acum cu voce tare asupra posibilității unei corecții bruște și destabilizatoare pe piețele de acțiuni, alimentate de speculația febrilă asupra potențialului transformator al AI‑ului.

Valorile sunt întinse până aproape de pragul de cedare. Indicatorul cunoscut ca „Shiller Cyclically Adjusted Price Earnings Ratio” — considerat unul dintre cele mai fiabile repere pentru evaluarea pieței față de apogeuri anterioare — se apropie de recordul din vremea bulei dot‑com și este puțin peste nivelul de dinaintea Marii Crize din 1929.

Paralelismele cu mania pieței din trecut sunt izbitoare.

E oare 1929 reeditat? Probabil nu. Suntem prea informați, prea conștienți, prea afectați de lecțiile catastrofei bursiere celebre pentru a o lăsa să se repete. Este de neimaginat. Sau poate nu?

Când un titan bancar cu experiența lui Jamie Dimon — CEO al JP Morgan Chase — își exprimă public îngrijorarea, merită să ne oprim și să ascultăm. El a declarat recent că este mai îngrijorat decât alții de posibilitatea unei corecții serioase a pieței, invocând instabilitatea geopolitică, cheltuielile statului nesustenabile și rearmarea militară.

Febra AI

Nu este clar care ac va sparge bula, dar nicio urmă de îndoială nu rămâne că o bulă există. Hype-ul privind AI a depășit limitele, iar premiul cel mare nu este pentru chatboturile generative cu care deja ne-am obișnuit, ci pentru ceea ce se numește „inteligență artificială generală” — computere capabile să gândească ca un om, dar infinit mai rapide și mai puternice.

Pericolul febrei AI nu stă doar în speculația nebunească de pe bursă. Investițiile masive în centre de date, conectivitate și supercomputing sunt de o asemenea magnitudine încât s‑a estimat că au contribuit la aproape jumătate din creșterea PIB‑ului SUA în acest an.

Economia devine aproape complet dependentă de un mic grup de „hiperscaleri” tehnologici care urmăresc un vis de succes incert. Rar, poate niciodată, nu au depins viitoarele prosperități ale economiei globale atât de fragil de deciziile unui cerc restrâns de lideri – șefii companiilor Meta, Alphabet, Microsoft, Apple, X, Amazon și alții, care visează la potul de aur de la capătul curcubeului AI.

Gigantii tech susțin că „de data aceasta diferă”: nu este ca bula dot‑com, alcătuită din firme pline de visuri, dar fără substanță — ci un val de investiții condus de companii mari, solide și lichide, capabile să suporte costurile inițiale uriașe.

Mai mult, ei pretind că AI va aduce un miracol economic, care va neutraliza rapid temerile privitoare la deficite fiscale și găuri bugetare, prin creștere excepțională care va restrânge datoriile naționale.

Adevărul este că toate boom-urile sunt diferite în detalii și mecanisme, dar au un element comun: se termină, inevitabil, într-o prăbușire. Se uită că bula dot‑com nu a fost doar despre proiecte efemere: a implicat investiții masive în infrastructură, care aproape au ruinat operatorii telecom ce le susțineau.

Bula dot-com, cunoscută și sub numele boom dot-com, bulă tehnologică și bulă internet, a fost o bulă bursieră cauzată de speculațiile excesive ale companiilor legate de internet la sfârșitul anilor 1990, o perioadă de creștere masivă în utilizarea și adoptarea internetului.Bula dotcom a început la sfârșitul anilor ’90 și s-a spart în anii 2000, trăgând după ea mulți investitori și companii.

Multe evenimente pot fi ciudat de familiare chiar și în ziua de astăzi, astfel încât este necesar ca fiecare mic investitor să cunoască istoria bulei de internet pentru a se pune la adăpost de eventuale surprize în viitor.

Magnitudinea investițiilor de azi și teama de a rămâne în urmă fac ca și giganții digitali să se adreseze piețelor de credit pentru a rămâne în joc. Fluxurile curente de numerar nu le mai acoperă cheltuielile.

Competiția este atât de acerbă încât inevitabil conduce la supra-investiție și la un surplus gigantic de capacitate de date fără utilizare.

„Bula bună”

Acesta este sensul pe care îl dau unii, precum Jeff Bezos, expresiei „bulă bună”. Poate că unii vor pierde totul, dar rezultatul final va fi o infrastructură fabuloasă pentru societate, care, în cele din urmă, va inaugura o eră a abundenței.

Mai mult, argumentează Bezos, când bula va exploda, va filtra „grâul de neghină” și doar cei puternici vor supraviețui. El se presupune că este printre ei. Aceeași logică darwiniană ar fi funcționat și în revoluțiile industriale anterioare, susține Bezos, și va funcționa și pentru AI.

Până la un punct, are dreptate. În primele etape ale industriei auto, existau peste 2.000 de firme auto în SUA. Doar câteva au supraviețuit consolidărilor, dar astfel s‑a născut era automobilului de masă — un vis pe care strămoșii noștri nici nu-l puteau concepe.

Dar optimismul lui Bezos trece cu vederea câmpul de ruine pe care-l presupune o prăbușire financiară și realitatea dureroasă când pierderile transformate în datorii provoacă o strângere vastă de creditori, o „secetă” a investițiilor, explozie uimitoare a șomajului și prăbușirea cererii economice.

Nu există coborâre controlată din exces. Tranziția între epoci economice este aproape invariabil o catastrofă destabilizatoare pe plan financiar, politic și social.

Sunt câteva lucruri care fac bula actuală cu atât mai îngrijorătoare: coincide, ca de obicei la schimbări tehnologice rapide, cu un număr mare de alte puncte de criză potențiale. Dacă ar fi doar o vulnerabilitate, economia globală ar putea supraviețui șocului. Dar astăzi liderii politici sunt provocați din toate părțile, iar marja de manevră e mai restrânsă decât oricând. Această confluență negativă este poate cel mai mare motiv de îngrijorare, subliniază The Telegraph.

Criza multiplă

Când criza financiară globală a izbucnit în 2008, a venit într‑o lume relativ stabilă, cu rezerve fiscale și monetare suficiente pentru a atenua valul întunecat. A fost cea mai gravă criză de la prăbușirea din 1929, care la rândul său a declanșat Marea Depresiune și a contribuit la instabilitățile politice care au condus la al Doilea Război Mondial.

Factorii de decizie erau hotărâți să nu repete greșelile trecutului și au utilizat politici fiscale și monetare fără precedent, susținute de cooperare internațională de amploare. (Să ne amintim gafele lui Gordon Brown, care afirma „am salvat lumea” când a convocat lideri globali la Londra pentru a combate criza — dar într‑un fel, a reușit.)

Astăzi, însă, este greu de imaginat o asemenea cooperare. Când va veni următoarea criză, se va lovi de o lume divizată de interese și ideologii, incapabilă să afișeze front comun. Ca în anii ’30, trăim într-o lume definită de datorii uriașe, re-militarizare, instabilitate politică și tensiuni sociale în creștere. Chiar dacă ar exista voință internațională, nu este clar că mai există resurse suficiente pentru salvare colectivă.

Atât canonul fiscal, cât și cel monetar au fost epuizate în lupta cu ultima criză. Nu mai există muniție. Datoria națională a crescut peste 100% din PIB în majoritatea marilor economii avansate — nu rămâne loc bugetar pentru o prăbușire de anvergură. Iar în plan monetar, băncile centrale nu ar mai putea să repete tipărirea agresivă de bani ca în epoca post‑criză, dată fiind conștientizarea tot mai mare a consecințelor negative — creșterea inegalităților, efectele asupra prețurilor activelor etc. Nu este un experiment pe care factorii de decizie să‑l dorească din nou.

Pierderea încrederii în dolar

Multe economii sunt deja la limita colapsului. Canarul din mină este prețul aurului, care a explodat în ultimele luni, semnalând pierderea tot mai vizibilă a încrederii nu doar în activele denominate în dolari, ci în monede fiduciare în general.

Pacea mediată de Trump în Orientul Mijlociu a redus temporar tensiunile și a temperat creșterea prețului aurului. Dar această pauză ar putea fi doar trecătoare.

Săptămâna trecută, Ken Griffin — fondatorul fondului de hedging Citadel — a declarat că „investitorii se înghesuie nu doar spre aur, ci și spre active alternative la dolar, cum ar fi Bitcoin. E greu de crezut. E extrem de îngrijorător că lumea vede aurul drept refugiu, așa cum odinioară vedea dolarul.”

Pare greu de crezut, dar e ușor de înțeles. Aurul e cea mai veche monedă universal acceptată, cu statut aproape mitic. Rareori au fost cererile pentru aur mai ridicate într‑o perioadă de turbulențe. Devenise bunul sigur de refugiu în vremuri tulburi.

Este, mai presus de toate, un simptom al pierderii încrederii în dolar și piața uriașă a trezoreriei americane care îl susține. SUA poate fi încă o economie dinamică, dar stimulentele sale sunt din ce în ce mai greu susținute. Adăugăm și bula AI, despre care mulți spun că nu poate dura.

Cu deficite bugetare de peste 6% din PIB, fără semne de revenire și fără voință politică de reducere a cheltuielilor, datoria continuă să escaladeze. Confruntările lui Trump asupra integrității Rezervei Federale, războiul tarifar și distrugerea celor mai multe norme economice consacrate au subminat și mai mult încrederea în dolar ca monedă de referință internațională.

Umbra anilor 1920

La un moment dat, piețele financiare sunt un amestec de semnale contradictorii. Marea ironie e că, deși investitorii internaționali fug de datoriile americane, ei nu pot renunța la rolul SUA în inovația AI.

Trump a susținut recent că agenda sa pro‑business, reducerea taxelor și dereglementarea au atras angajamente de investiții de aproximativ 17 mii de miliarde de dolari — peste jumătate din PIB. Deși probabil exagerat, mesajul despre un boom investițional colosal rămâne relevant.

Aici apare un paralelism cu „Roaring Twenties” și colapsul ce i‑a urmat. Industriile în care investitorii au pariat major sunt astăzi tehnologia, AI, infrastructura digitală — la fel cum în anii ’20 s‑au pariat pe automobile, bunuri de consum, construcții și chimie.

Când consumul a scăzut la final, investițiile masive au rămas fără utilitate. Azi asistăm la o posibilă scenă similară. Impulsul lui Trump spre dereglementare financiară crește riscurile. Criza financiară de acum 15 ani are legătură directă cu dereglementarea și supravegherea „soft” a sistemului bancar din deceniul precedent.

În timp ce SUA se supraîncălzește, Europa pare să se afunde în mlaștină

Criza fiscală a Marii Britanii e precară, iar Franța pare aproape de colaps. Blocată de paralizie politică, nu pare capabilă de reformele necesare pentru redresare.

Pentru moment, europenii se bazează pe euro și pe sprijinul financiar german. Dar cât timp mai poate rezista acest scut? Fără corecții strategice, va veni un punct de criză cuprinzătoare.

Regatul Unit pare de asemenea incapabil de intervenții drastice, deși are o majoritate parlamentară covârșitoare și aproape patru ani până la scrutinul următor. Aceste condiții ar putea permite măsuri dificile, dar Partidul Laburist a demonstrat incapacitatea de a implementa tăieri și reforme serioase.

Cu cele mai ridicate rate ale dobânzilor din G7, tensiunile sunt evidente în costurile serviciiului datoriei, care taie adânc din capacitatea guvernului de a asigura priorități esențiale precum apărarea.

Octombrie negru

Pentru piețele financiare, octombrie este o lună cu reputație nefavorabilă. În istorie, a fost scenele unor dintre cele mai mari prăbușiri bursiere: Panica din 1907, Marea Criză din 1929, „Lunea Neagră” din 1987, și criza financiară globală din 2008 — deși tehnic aceasta a început în septembrie, odată cu falimentul Lehman Brothers.

Dar prăbușirile se pot petrece în orice lună. A prezice momentul exact e un joc riscant. Foarte puțini o fac consecvent — și chiar când reușesc, de cele mai multe ori e mai mult noroc decât talent.

În prezent, teama de a rata o oportunitate continuă să alimenteze saltul în bula AI. Toată lumea știe că e scăpată de sub control, dar cum spunea Chuck Prince, fost CEO al Citigroup, înaintea crizei din 2008: „atâta timp cât muzica cântă, trebuie să te ridici și să dansezi.”

Aceasta este ironia inerentă a finanțelor — că, în ciuda tuturor lecțiilor istoriei, nu știe niciodată când să se oprească. Condamnate etern la cicluri de boom & bust, piețele împing mereu limitele excesului până când întregul castel de cărți se prăbușește.

Declanșatorul

Toate stelele par aliniate pentru mama tuturor crizelor financiare — dar asta nu înseamnă că se va întâmpla imediat. Prăbușirile de piață au nevoie de un declanșator, un eveniment care să transforme lăcomia în panică și frică. Nu îl vedem încă.

Rareori piețele bull mor de bătrânețe. (O piață "bull" este o tendință a piețelor financiare caracterizată prin creșterea prețurilor activelor, cum ar fi acțiuni, obligațiuni sau criptomonede. Aceasta este un indicator de optimism și încredere în piață, unde investitorii se așteaptă la o creștere susținută a valorii). Un caz elocvent e Alan Greenspan, fostul președinte al Rezervei Federale SUA: el a avertizat încă din 1996 asupra „exuberanței iraționale” în piețele de acțiuni. Totuși, bula dot‑com nu a explodat decât în 2000 — la patru ani distanță. Când piețele au căzut, rolul lui Greenspan a fost criticat considerabil.

În 1998, o mini-criză generată de fondul Long Term Capital Management, supraîndatorat, a amenințat sistemul financiar cu prăbușiri în cascadă. Fed‑ul a intervenit cu furnizare de ajutor financiar și rate scăzute, inundația de lichiditate alimentând etapele finale ale bulei — un gest echivalent cu turnarea de benzină pe un foc mocnit.

Astăzi ar putea apărea o situație similară. Ratele dobânzilor sunt încă relativ ridicate comparativ cu standardele post-criză, deci există spațiu pentru reduceri dacă apare turbulența. Donald Trump nu va dori ca sub mandatul său piața bursieră să se prăvălească odată cu recesiunea. Fed‑ul va fi presat intens să intervină dacă norii furtunii se apropie.

Aceasta poate menține piețele funcționând pentru ceva timp, dar nu va face decât să agraveze calculul final, când gravitația își va recâștiga supremația. Până atunci, vom „continua să dansăm”, conchide The Telegraph.