Marele Premiu al Concursului Naţional de Muzică Uşoară ''Armoniile Dunării'', câştigat de Bryana Holingher din Craiova

Marele Premiu al Concursului Naţional de Muzică Uşoară ''Armoniile Dunării'', câştigat de Bryana Holingher din Craiova

Marele Premiu al Concursului Naţional de Muzică Uşoară "Armoniile Dunării" a fost câştigat de Bryana Holingher, în vârstă de 13 ani, din Craiova, potrivit informaţiilor furnizate, miercuri, de managerul Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu" Brăila, Cristian Morozan.

Cea de-a XI-a ediţie a Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii "Armoniile Dunării" de la Brăila a fost organizată marţi, 23 martie 2021, în format online, în competiţie fiind înscrişi în urma preselecţiei 189 de concurenţi din toată ţara, din care 82 au fost admişi pentru etapa finală.

Au fost admişi concurenţi din Bacău, Bârlad, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Craiova, Galaţi, Iaşi, Panciu, Petroşani, Piteşti, Ploieşti, Reşiţa, Satu Mare, Slobozia, Târgovişte, Târgu Jiu şi Tulcea.

Competiţia a fost deschisă concurenţilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani, neîmpliniţi în ziua concursului, pe următoarele patru categorii de vârstă: 7 - 9 ani, 10 - 12 ani, 13 - 15 ani şi 16 - 18 ani, neîmpliniţi la data concursului.

Marele Premiu şi Trofeul Concursului au fost câştigate de Bryana Holingher, în vârstă de 13 ani, din Craiova, elevă a Palatului Copiilor, unde este îndrumată de profesor Milosav Alin-Andrei.

Juriul finalei concursului a fost compus din personalităţi marcante ale muzicii uşoare româneşti: preşedinte - Adrian Ordean (compozitor, interpret), Mariana Iordache (director artistic al Concursului şi profesor de canto la Şcoala Populară de Arte "Vespasian Lungu" Brăila), Dragoş Gheorghiu (profesor de canto, director al unei şcoli de specialitate).

Concursul Naţional de Muzică Uşoară pentru copii "Armoniile Dunării", ajuns la cea de-a XI-a ediţie, a fost organizat de Şcoala Populară de Arte "Vespasian Lungu" Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Brăila. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia