Marele premiu la Loto 6/49, de aproape un milion de euro, a fost câştigat cu un bilet de 15,5 lei

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 4,651 milioane de lei, respectiv 983.000 de euro, a fost câştigat în urma tragerii de joi, 18 iunie 2019, de un jucător din localitatea Comăneşti (judeţul Bacău), preţul biletului fiind de 15,5 lei, informează Loteria Română.

"Acesta este cel de-al treilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, a fost câştigat în data de 2 iunie 2019 şi a fost in valoare de 2,898 milioane de lei", precizează Loteria Română.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 04-030 din Comăneşti şi a fost completat cu trei variante simple.

Conform Regulamentului privind organizarea si administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica premiul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani