Marius Copil, calificat pe tabloul principal la Munchen (ATP)

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, duminică, pe tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Munchen, dotat cu premii totale de 501.345 euro, după ce l-a învins pe slovacul Andrej Martin cu 4-6, 6-3, 6-4 în meciul decisiv.

Copil (27 ani, 84 ATP) a trecut de Martin (28 ani, 157 ATP) după o oră şi 42 de minute, reuşind 8 aşi, faţă de 4 ai adversarului. Arădeanul a comis 3 duble greşeli, iar Martin 2.

Martin se impusese în singurul meci direct, în 2009, în optimi la un turneu futures în Austria, cu 7-5, 6-4.

Marius Copil şi-a asigurat un cec de 5.075 euro şi 12 puncte ATP, iar în prima rundă a tabloului principal îl va înfrunta, în premieră, pe norvegianul Casper Ruud (19 ani, 205 ATP).


AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Întârzierile din 2026 pregătesc un record de autostrăzi inaugurate în 2027

4 Rechemare sub arme pentru o zi / cum s-au antrenat rezerviștii la MOBEX 2026

5 Drumul Marmurei / o șosea montană de 88 de milioane de euro leagă trei județe