Maroc - Portugalia. Performanță istorică pentru africani. Ronaldo pleacă acasă în lacrimi

Maroc - Portugalia. Performanță istorică pentru africani. Ronaldo pleacă acasă în lacrimi

Două dintre performerele etapei optimilor Cupei Mondiale s-au duelat sâmbătă seara pentru un loc în semifinale. Maroc venea după un rezultat-șoc cu Spania, 3-0 după loviturile de departajare, iar Portugalia spulberase Elveția cu 6-1.

Cristiano Ronaldo, un turneu final dezamăgitor. Foto EPA EFE

Cristiano Ronaldo, un turneu final dezamăgitor. Foto EPA EFE

Ibericii au mizat pe formula câștigătoare din meciul precedent , cu Cristiano Ronaldo ținut pe bancă și cu puștiul Golçalo Ramos în avanposturi. Însă marcatorul unui hattrick contra Elveției a fost o umbră pe teren. Cu o apărare riguroasă în prima repriză, Marocul a reușit cu calm să rezolve orice tentativă de gol a lusitanilor. Ba mai mult, africanii au dat lovitura în minutul 42, când En-Nesyri s-a înălțat imperial și a marcat, profitând de o ieșire greșită a portarului Costa.

Disperați, la pauză portughezii l-au aruncat în teren pe Cristiano Ronaldo. Însă zbaterea acestuia și a colegilor săi a fost în van. Presiune permanentă, cornere unul după altul, însă doar atât. Abia în minutul 90 a șutat Rolando pe poarta adversarilor, dar Bounou a reținut sigur.

Bounou a închis poarta Marocului și în fața Portugaliei. Foto EPA EFE

Bounou a închis poarta Marocului și în fața Portugaliei. Foto EPA EFE

Roșu în prelungiri pentru marocani

În prelungiri, Chedira a fost eliminat după ce a văzut două cartonașe galbene (90+1 și 90+3), însă africanii nu au cedat și au intrat în istoria Cupei Mondiale. La CM Qatar 2022, Maroc a devenit prima echipă de pe continentul negru care se califică în semifinalele Campionatul Mondial.

De partea cealaltă, un jucător emblematic își încheie o carieră fenomenală, la nivel de echipă națională. Cristiano Ronaldo, ajuns rezervă, și-a vărsat toată frustarea acumulată după umilințele suferite în ultima vreme și a plâns ca un copil pe drumul spre vestiare. O ieșire tristă din lumina reflectoarelor cu toate că lucrurile începuseră bine pentru atacantul lusitan: gol contra Ghanei, la al 5-ilea Mondial consecutiv!

Africanii au dat de pământ cu toate naționalele europene

Totuși, e o surpriză performanța Marocului? dacă ne uităm pe parcursul de la acest turneu final, nu: 0-0 cu Croația, 2-0 cu Belgia, 2-1 cu Canada, 0-0 și 3-0 la penalty-uri cu Spania și 1-0 acum, cu Portugalia. Nici o națională europeană nu a reușit măcar să marcheze un gol în poarta africanilor. Nici de la 11 metri! Și urmează tot o echipă de pe Bătrânul Continent, Anglia sau Franța.

Sâmbătă, de la ora 21.00, Anglia și Franța se vor întâlni în ultimul sfert de finală al CM Qatar 2022. Câștigătoarea acestei partide va întâlni Maroc, pe 14 decembrie, în semifinala 2. Pe 13 decembrie, Argentina și Croația se vor duela în semifinala 1.

  • 17 decembrie, ora 17.00 - Finala pentru locul 3
  • 18 decembrie, ora 17.00 - Finala

Maroc - Portugalia 1-0

A marcat: En-Nesyri 42

Maroc: Bounou - Hakimi, El Yamiq, Saiss, Attiat-Allah – Ounahi, Amrabat, Amallah – Ziyech, En Nesyri, Boufal

Rezerve: Munir, Tagnaouti, Zaroury, Sabiri, Jabrane, Hamdallah, Ez Abde El Khannous, Dari, Cheddira, Chiar, Benoun, Aboukhlai

Selecționer: Walid Regragui

Portugalia: D. Costa – Dalot, Pepe Dias, Rapahel Guereiro – Bernardo Silva, Neves, Otavio - Bruno Fernandes, G. Ramos, J. Felix

Rezerve: R. Patricio, Jose Sa, Andre Silva, Antonio Silva, Cancelo, Carwalho, Horta, J.Mario, Leao, Nune, Palhinha, Vitinha, C.Ronaldo

Selecționer: Fernando Santos

Al Thumama Stadium, Doha

Arbitru: Facundo Tello (Argentina)

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Istoricul Allan Lichtman, „Nostradamus” al sondajelor politice, își menține predicția cu privire la câștigătorul alegerilor din SUA

2 S-a mai născut o regină a prefăcătoriei?

3 Dan Diaconescu / „Monica Tatoiu a plătit la mine apariția. A plătit undeva la 3.000 de dolari sau 5.000, ceva de genul, o oră sau două ore, să apară la…

4 Imagini care dau fiori din Polonia, care a început să construiască linii defensive la granița cu Rusia

5 VIDEO „Dacă e singură, o dilești”