Martin Schulz: Berlinul trebuie să înceteze să arate Franța cu degetul

Martin Schulz: Berlinul trebuie să înceteze să arate Franța cu degetul

Contracandidatul social-democrat al cancelarului german Angela Merkel la alegerile legislative din 24 septembrie, Martin Schulz, a criticat atitudinea șefei guvernului de la Berlin față de Franța, cerându-i să înceteze să mai dea lecții Parisului, relatează miercuri AFP.

''Vreau o reînnoire a relațiilor franco-germane (...), în loc să-l arătăm pe celălalt cu degetul, trebuie să avansăm mână în mână'', a declarat Schulz, fost președinte al Parlamentului European, într-un interviu pentru AFP, difuzat cu o zi înainte de o întâlnire privată cu președintele francez, Emmanuel Macron, și de un discurs pe care îl va rosti joi la Paris.

Angela Merkel s-a arătat recent deschisă ideilor de reformă a zonei euro avansate de către președintele Macron. Dar lidera germană spune că așteaptă în schimb eforturi: reforme pe piața muncii pentru a o face mai competitivă, ceea ce tocmai s-a început, și o asanare a finanțelor publice. Deși ea este de acord să discute, pozițiile dintre Paris și Berlin sunt încă îndepărtate în ce privește unele subiecte, precum cel referitor la gradul de solidaritate financiară între țările zonei euro.

''Avem nevoie de o cooperare mai strânsă și de mai multe investiții în zona euro, avem nevoie de o întoarcere la principiul solidarității'', a dat asigurări candidatul social-democrat german, aderând la ideile formulate de către Macron.

Schulz a propus recent introducerea în Constituția germană a unei sume minime anuale pentru investiții publice, urmând astfel pasul șeful statului francez care cere eforturi mai importante din partea Berlinului în acest domeniu. Angela Merkel rămâne însă rezervată, chiar dacă țara sa are excedente bugetare. Ea pare, conform sondajelor, bine pasată pentru a obține cel de-al patrulea mandat la alegerile din septembrie.

Potrivit unui sondaj al Institutului Forsa publicat miercuri, partidul cancelarului, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), este creditat cu 40% din intențiile de vot, în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD) întrunește numai 22%.

După un început de campanie zgomotos, Schulz a scăzut în sondaje și caută în mod disperat unghiuri de atac împotriva cancelarului. Schulz dorește ca Germania să-și sporească de asemenea participarea la bugetul Uniunii Europene. ''Nu se poate doar să fii tactic atunci când vorbești de Europa. Pe de altă parte, eu o spun în mod clar: cel care nu primește refugiați sau care, de exemplu, exploatează concurența fiscală, nu va putea conta pe întreaga noastră solidaritate'', a mai spus liderul social-democrat german.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”