Mate Andras: Reluarea votului pe proiectele aprobate săptămâna trecută - un precedent periculos

Mate Andras: Reluarea votului pe proiectele aprobate săptămâna trecută - un precedent periculos

Liderul grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, Mate Andras, consideră că reluarea votului pe proiectele de lege aprobate săptămâna trecută prin vot electronic ar reprezenta un precedent periculos.  Zgonea: Bp propune plenului reluarea votului la proiectele aprobate săptămâna trecută prin vot electronic

"Este un precedent foarte periculos pe care dacă îl creăm nu știu dacă e bine. Am înțeles de la colegul meu Marian Neacșu că acea lege, pentru care toată lumea spune că se solicită toată această reluare a votului, va fi retrasă și nu va face parte din acel pachet de legi. Dacă este așa, atunci nu mai are rost să votăm, pentru că nu are rost să reluăm votul. Dacă reluăm votul pentru acele opt proiecte de legi înseamnă că ar trebui să ne reîntoarcem până în decembrie când a intrat în funcțiune acest nou sistem și să luăm fiecare vot, pentru că și atunci ar fi posibil ca cineva să fi uitat cartela în aparat, să fi ieșit la o țigară, să fi fost într-o emisiune undeva și el apare prezent în plen și e un precedent destul de periculos", a spus Mate Andras, în plenul Camerei Deputaților.

În opinia sa, nu se poate să se retrimită la comisii un proiect de lege după votul final, deoarece nu există prevedere în Regulamentul Camerei Deputaților în acest sens.

"Ca urmare, dacă într-adevăr se va renunța la acel proiect de lege (legea toleranței — n.r.) pentru care se consideră de unii că este toată solicitarea de reluare de vot, eu cred că astăzi plenul Camerei poate lucra pe ordinea de zi care a fost stabilită de Biroul permanent", a explicat Mate Andras.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale