Mbappe rescrie istoria Mondialului. Gestul selecționerului Franței a făcut înconjurul lumii
Didier Deschamps nu și-a ascuns admirația pentru prestația lui Kylian Mbappe după victoria categorică obținută de Franța în fața Suediei, scor 3-0 , în șaisprezecimile Campionatului Mondial 2026. Selecționerul francez a avut un gest simbolic la adresa căpitanului său, pe care l-a aplaudat prin două reverențe în momentul în care acesta a fost înlocuit.
Mbappe traversează unul dintre cele mai bune turnee finale din carieră
După ce a încheiat faza grupelor cu patru goluri și două pase decisive, starul lui Real Madrid și-a trecut în cont o nouă dublă în duelul cu Suedia , confirmând statutul de lider al ofensivei franceze.
Prin cele două reușite, atacantul în vârstă de 27 de ani a ajuns la 18 goluri marcate la Campionatele Mondiale , apropiindu-se la o singură lungime de recordul deținut de Lionel Messi. Totodată, Mbappe a devenit cel mai eficient marcator din istoria fazelor eliminatorii ale competiției, cu 10 goluri înscrise, depășindu-i pe legendarii brazilieni Ronaldo și Leonidas, care se opriseră la opt.
„Cu noi, nu va fi niciodată singur!”
În minutul 85, Deschamps a decis să îl menajeze pe starul francez și l-a chemat la marginea terenului. În timp ce Mbappe părăsea gazonul, selecționerul Franței a făcut două plecăciuni în direcția sa, un gest care a exprimat perfect respectul și recunoștința pentru o nouă prestație de excepție.
„Acesta este ADN-ul acestui grup. Suntem toți împreună. Antrenorul a trecut printr-o încercare prin care, din păcate, vom trece toți la un moment dat. Este foarte dificil. Cu noi, nu va fi niciodată singur. Îl vom susține!”, a transmis Mbappe, la finalul partidei.
Sursa: adevarul.ro


