Meciul Borussia Dortmund - AS Monaco, din Liga Campionilor, amânat pentru miercuri

Meciul dintre formația germană Borussia Dortmund și echipa franceză AS Monaco, programat marți seara, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a fost amânat pentru miercuri, în urma unor explozii care au avut loc marți lângă autocarul echipei Borussia, transmit agențiile internaționale de presă, citând clubul din Bundesliga.

*ALERTĂ Explozii în apropierea autocarului echipei de fotbal Borussia Dortmund

Potrivit sursei menționate, partida se va juca miercuri, de la ora locală 18,45 (19,45, ora României).

Autocarul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund a fost implicat într-un "incident" care s-a soldat cu un rănit, a confirmat echipa de fotbal după ce cotidianul Bild a informat că a fost vorba despre o explozie, transmite EFE.

"Autocarul pornise" de la hotelul echipei spre stadion când "trei încărcături explozive au detonat", a explicat un purtător de cuvânt, Gunnar Wortmann, citat de AFP. El a precizat că geamurile autocarului s-au făcut țăndări, autocarul fiind avariat în două locuri și că fundașul spaniol Marc Bartra a fost rănit la un braț, fiind transportat la spital.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

4 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est

5 „Cât o mai ții, domnule, cu minciuna asta?” / Atac dur al lui Rareș Bogdan împotriva premierului Bolojan