MediaSind: Modificarea Legii organizării AGERPRES deschide calea subordonării politice a conducerii agenției

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind își declară îngrijorarea cu privire la proiectul de act normativ pentru modificarea Legii organizării Agenției Naționale de Presă AGERPRES, care va fi discutat pe 11 octombrie 2017 de Parlamentul României.

Potrivit unui comunicat al MediaSind, remis luni, AGERPRES, noua lege prevede că orice majoritate politică poate decide demiterea directorului general, în timp ce legea în vigoare stipulează că directorul general nu poate fi părtinitor, adică să promoveze idei, programe și activități ale partidelor politice.

"Asemenea prevederi ar avea același impact ca în cazul conducerii Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și al Societăți Naționale de Televiziune (SRTV): după fiecare scrutin, Consiliile de Administrație ale SRR și SRTV pot fi demise înaintea terminării mandatului, pentru a reflecta noile forțe politice. Multe organizații internaționale, printre care și Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ), au denunțat această prevedere ca un instrument de politizare a serviciului public de presă", se spune în comunicat.

Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) susține MediaSind în apelul către Parlament, în sensul abandonării acestui proiect de lege.

"Considerăm că prin modificarea propusă se deschide calea subordonării politice a conducerii AGERPRES. (...) Oricare majoritate politică ar putea considera că directorul general nu este suficient de 'loial' majorității și ar putea decide respingerea raportului, fără legătură cu calitatea managementului, doar pe criterii politice. Vă solicităm să renunțați la acest proiect de lege", afirmă directorul general AGERPRES și Federația Română a Jurnaliștilor, într-o scrisoare adresată Parlamentului.

Acest project de lege a fost inițiat și depus de actualul ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, în timp ce era președinte al Comisiei pentru cultură din Senatul României. Propunerea legislativă a mai fost semnată de alți patru senatori.

"Cazul va fi depus pe Platforma Consiliului Europei pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor", se spune în comunicatul Mediasind.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Canalul Dunăre–Marea Neagră: colosul Dobrogei, între viziune și suferință

2 Operațiunea de pe Brațul Bala, la final: Apele Române anunță că nivelul Dunării va crește după scufundarea celor patru barje

3 Ucraina începe producția în masă a antirachetelor „Freyja” și testează cu succes prima sa rachetă balistică autohtonă

4 Noul tren PESA, testat în condiții extreme pe ruta București-Constanța: fără aer condiționat, fără asigurare

5 Misterul lui Regalianus / un dac, posibil rudă cu Decebal, împărat roman?