Mergea, Tecău și Olaru, învinși la dublu mixt la Wimbledon

Toți cei trei români care au evoluat duminică în proba de dublu mixt la turneul de tenis pe iarbă de la Wimbledon, Florin Mergea, Horia Tecău și Raluca Olaru, au pierdut în runda inaugurală.

Florin Mergea și austriaca Tamira Paszek au fost întrecuți de cuplul Artem Sitak (Noua Zeelandă)/Laura Siegemund (Germania), cu 6-3, 6-2, Horia Tecău și americanca Coco Vandeweghe, favoriții numărul trei, finaliști la Australian Open, au fost învinși de columbienii Juan-Sebastian Cabal/Mariana Duque-Marino cu 7-5, 3-6, 6-3, în timp ce Raluca Olaru și argentinianul Maximo Gonzalez au fost eliminați de perechea Shuai Zhang (China)/Julian Knowle (Austria) cu 7-6 (3), 6-4.

La junioare, în primul tur, Oana Gavrilă a fost învinsă de argentinianca Melany Solange Krywoj cu 6-1, 6-1.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică