Meryl Streep l-a acuzat pe Karl Lagerfeld că îi "umbrește" apariția la ceremonia de decernare a premiilor Oscar

Meryl Streep l-a acuzat pe Karl Lagerfeld că îi "umbrește" apariția la ceremonia de decernare a premiilor Oscar

Meryl Streep l-a acuzat, sâmbătă, pe designerul Karl Lagerfeld că îi afectează prezența la ceremonia Oscarurilor de duminică după ce acesta a declarat că actrița ar fi fost plătită pentru a purta pe covorul roșu o altă rochie decât cea comandată inițial, informează duminică Reuters.

Streep a răspuns astfel unei declarații, formulată la începutul săptămânii de celebrul creator de modă, potrivit căreia actrița celebră și pentru rolul din "Sophie's Choice" a decis să nu poarte o rochie Chanel în noaptea Oscarurilor după ce ar fi fost plătită să îmbrace o creație realizată de alt designer.

Acuzația lui Lagerfeld a făcut înconjorul lumii. "Întâmplarea a fost preluată la nivel mondial și îmi umbrește, (tot — n.r.) la nivel mondial, apariția la premiile Oscar, cu ocazia recordului de 20 de nominalizări, eclipsând această onoare în ochii media, ai colegilor și ai publicului", susține Streep, în vârstă de 67 de ani, într-o declarație.

Actrița, cea mai admirată și onorată din generația sa, este nominalizată la Oscar în noaptea de duminică pentru interpretarea rolului excentricei cântărețe de operă din comedia "Florence Foster Jenkins".

Meryl Streep are la activ trei trofee Oscar pentru roluri interpretate anterior.

Ea a respins, sâmbătă dimineață, scuzele transmise de Lagerfeld, care a recunoscut că a "înțeles greșit că doamna Streep a ales un alt designer pe baza remunerației" și a adăugat că regretă controversa. "Declarația generică de părere de rău a domnului Lagerfeld pentru această "controversă" nu a fost o scuză", a explicat actrița.

Potrivit Woman's Wear Daily (WWD), Meryl Streep trebuia să îmbrace la premiile Oscar o rochie gri din mătase marca Chanel din colecția 2017. Însă, după ajustările necesare, actrița a anunțat că refuză să o poarte deoarece a găsit un alt designer. "Am făcut o schiță și am început să lucrăm la rochie, a declarat WWD designerul în vârstă de 83 de ani care a precizat că cineva din echipa actriței a sunat ulterior și a anunțat că anulează comanda. "Nu continuați rochia. Am găsit pe cineva care ne va plăti", a povestit el asigurând că Chanel nu plătește vedetele ca să îi poarte creațiile. De asemenea, Lagerfeld a spus că, dacă vrea, actrița poate păstra rochia realizată după dimensiunile ei.

Meryl Streep a primit în acest an cea de a 20-a sa nominalizare pentru rolul din "Florence Foster Jenkins", ceea ce o face actrița cu cele mai multe nominalizări din istoria Oscarurilor.

Dacă va câștiga duminică, actrița de 67 de ani va intra în posesia celui de-al patrulea Oscar al carierei, alăturându-se lui Katharine Hepburn pe piedestalul actrițelor cele mai premiate la categoriile rol principal și rol secundar.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”