Meta acceptă revenirea lui Donald Trump pe Facebook şi Instagram

Compania Meta a anunțat că va înceta suspendarea conturilor de Facebook și Instagram ale fostului președinte american Donald Trump, în săptămânile următoare.

Foto Getty Images

Foto Getty Images

Decizia luată de gigantul rețelelor sociale vine la aproximativ doi ani după ce fostul lider american a fost interzis pe rețelele de socializare în urma atacului asupra Capitoliului.

"Publicul trebuie să poată auzi ce spun politicienii pentru a putea face alegeri în cunoştinţă de cauză.

Dar asta nu înseamnă că nu există limite pentru ceea ce oamenii pot spune pe platforma noastră. Când există un risc de vătămare în lumea reală, un risc mare care justifică intervenţia Meta în dezbaterea publică, acţionăm" a declarat într-un comunicat Nick Clegg, responsabil Meta pentru afaceri internaţionale, relatează Agerpres.

Donald Trump a fost interzis pe Facebook și Instagram începând cu 7 ianuarie 2021 deoarece a postat mesaje în care și-a încurajat susținătorii în timpul atacului asupra Congresului de la Washington.

Atunci Meta a luat o decizie fără precedent care a fost urmată și de alte rețele sociale. Câteva luni mai târziu Facebook a decis că suspendarea contului va dura doi ani și că miliardarul american își va putea recupera contul după ce vor dispărea toate riscurile pentru siguranța publică.

Fostul lider american și-a lansat propria rețea de socializare anul trecut. Pe Truth el a scris că o astfel de suspendare nu ar trebui să se mai întâmple niciodată unui președinte aflat în exercițiu sau oricui nu merită sancțiuni.

Zilele trecute, Trump a cerut oficial să își recapete accesul la contul de Facebook. Avocatul său a cerut într-o scrisoare adresată fondatorului Meta, Mark Zuckerberg, să nu mai fie "redus la tăcere un candidat la preşedinţie".

Twitter i-a redat accesul fostului președinte american pe 19 noiembrie 2022, la 4 zile după ce acesta și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte