MFE: POSDRU 2007-2013 ar putea fi deblocat în mai-iunie

MFE: POSDRU 2007-2013 ar putea fi deblocat în mai-iunie

Reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene (MFE) speră ca ridicarea întreruperii Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane să fie realizată în mai-iunie, a anunțat, luni, ministrul de resort, Aura Răducu, într-o conferință de presă.

"O cerere de plată de 167 milioane euro a fost întreruptă din cauza unor probleme ale sistemului de management și control în perioada 2007-2013. Am avut discuții cu autoritatea de audit națională cât și cu echipa de audit de la Comisia Europeană, sperăm să se rezolve cât mai repede problemele și să convingem că au fost luate toate măsurile pentru a nu se mai repeta aceste deficiențe în perioada următoare și sperăm ca în mai sau începutul lunii iunie să se ridice restricția de neplată a acestei cereri de plată sau să se ridice întreruperea programului POSDRU", a spus Răducu.

Ea a precizat că, în cel mai rău caz, corecțiile sunt suportate de la bugetul de stat dar a dat asigurări că nu se va întâmpla acest lucru.

"O parte din corecții se vor finanța și au fost finanțate de-a lungul timpului de la bugetul de stat. Proiectele sunt finalizate, contractate, deci în cel mai rău caz, și sperăm să nu se întâmple așa ceva, ele vor fi suportate de la bugetul de stat", a arătat ministrul.

În data de 1 martie, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că a primit de la Comisia Europeană (Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune) o notificare cu privire la întreruperea termenului de plată pentru cererea intermediară transmisă în 31 decembrie 2015, care conține cheltuieli efectuate de către beneficiari după luna august 2012.

Motivele întreruperii vizează deficiențe în funcționarea sistemului de management și control al POSDRU, mai precis legate de procedurile de selecție a proiectelor și verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management și Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Aceste deficiențe au fost constatate în cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 octombrie — 10 noiembrie 2015.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Bărbuță, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…