„Mi-e rău fizic”/Maia Morgenstern, în șoc, după ce Kristof Lajos a fost reţinut pentru violarea unui adolescent

„Mi-e rău fizic”/Maia Morgenstern, în șoc, după ce Kristof Lajos a fost reţinut pentru violarea unui adolescent

Actrița Maia Morgenstern, directorul Teatrul Evreiesc de Stat, a recționat sâmbătă seară la aflarea veștii că Kristof Lajos, cunoscut ca un expert în educație, a fost reținut de către polițiști după ce a fost prins în flagrant când viola un copil de 14 ani.

„Nu ştiu care este adevărul. Nu vreau să răspândesc ştiri false. Dar mi-e rău. Mi-e rău fizic. Nu e prima dată. Nu e prima dată când bune mele intenţii, dorinţa de a ajuta, solidaritatea, empatia, gândul bun..sunt pur şi simplu terfelite, aruncate la gunoi. Mi-e rău”, a scris Maia Morgenstern pe Facebook, distribuind şi linkurile către câteva publicații care au relatat despre acuzațiile care îi sunt aduse celui supranumit „anternorul de genii”.

Kristof Lajos, în vârstă de 39 de ani, spune despre el pe site-ul său că este „mentor de Top, dramaturg, scriitor, profesor”. De asemenea, preciza că este producător general ale unor spectacole de teatru și performance puse în scenă la Teatrul Evreiesc de Stat, Opera Națională București, Centrul Reduta.

Amias International School, școala fondată de Kristof Lajos , mulțumea în 2021 Teatrului Evreiesc de Stat și Maiei Morgenstern după un spectacol.

„98 de minute. Un spectacol magic, plin de fantezie. 20 de actori, 1 regizor, 48 de părinți, 10 asistenți de regie, sunet, lumini, video-proiecții, light-design, au realizat primul performance de teatru. Au râs împreună, au muncit, au lăsat în urmă jocurile și zilele libere din weekend. Nota de plată: bucurii și experiențe extraordinare petrecute împreună!”.

Regizoare de teatru Chris Simion-Mercurian a distribuit postarea Maiei Morgenstern.

„Dau share la postarea făcută de dna Maia Morgenstern pentru ca e o obligație morală să semnalăm astfel de orori, în normele mele morale este o oroare. Violul unui adolescent este o mutilare emoțională și mentală. Știu victime care au trecut prin această traumă în adolescență și chiar dacă au făcut terapie, și-au asumat-o, și-au iertat agresorii…nu mai sunt oameni întregi…cineva…într-o zi… le-a luat acest drept. Avocați, procurori, judecători…acționați!”, a scris Chris Simion-Mercurian.

Și regizorul Victor Ioan Frunză a reacționat la postarea managerului TES.

„Îmi amintesc de domnul Kristoff. Semna petiții pentru desființarea unor teatre și centre culturale, reclama teatrele că nu-i susțin evenimentele”, a scris Frunză.

Oana Popa, manager de proiect la ONG-ul Şcoala de Joacă, s-a declarat șocată de aflarea veștii și i-a mulțumit acriței Maia Morgenstern că a avertizat-o în legătură cu Kristof Lajos.

„Deși, mi-ati atras atenția asupra lui, mai demult, ca nu-i ok cum procedează în relația cu instituțiile care-l ajută si după ce mi-ați povestit cum v-a dezamăgit, am fost mai atentă și am văzut și eu niste nereguli și mai grave. Mai ales ca am copii care vin la noi la spectacol, și fac teatru la el în trupă. Am atras atenția și părinților acestor copii. Ceva îi ținea acolo. Nu-mi dau seama ce. Are un stil fascinant de a-i vrăji pe copii.iar copiii din spectru autist răspundeau la absolut toate exercitiile si rolurile, exemplar. Iar părinții erau și mai fascinati de el, va dati seama. Degeaba trageam eu semnale de alarmă”, a scris Oana Popa.

Kristof Lajos, cunoscut pentru că descoperea şi pregătea copiii cu abilităţi speciale, supranumit „antrenorul de genii”, a fost prins sâmbătă în flagrant, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor, într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.

„Astăzi, 20 iulie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 26 Poliţie, au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 39 de ani, în timp ce săvârşea o infracţiune de viol asupra unui minor. În fapt, poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 39 de ani, în timp ce ar fi întreţinut relaţii de natură sexuală cu un minor, în vârstă de 14 ani, la o locaţie din Sectorul 4”, a anunţat Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost reținut sâmbătă, după ce a fost audiat trei ore de polițiști. El nu și-a recunoscut fapta, potrivit unor surse din anchetă citate de TVR Info.


Citește și:

populare
astăzi

1 Nu, nu este o fantomă ceea ce vedeți, este noul coșmar al Rusiei și Chinei...

2 Adevărul despre poziția misionarului

3 Foarte interesante amănunte...

4 Teorii ale conspirației după inundațiile catastrofale din Spania

5 VIDEO Ce au concluzionat două AI avansate care au discutat dacă există Viața de Apoi