Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, îşi recunoaşte vinovăţia şi încheie o înţelegere cu procuratura

Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Donald Trump, a recunoscut marţi că a făcut plăţi pentru a influenţa alegerile din 2016, informează Reuters. Cohen s-a declarat vinovat în faţa unei instanţe, conform înţelegerii la care ajunsese cu procuratura.

La tribunalul federal din districtul newyorkez Manhattan unde a fost audiat, avocatul în vârstă de 51 de ani a recunoscut că a încălcat legislaţia privind finanţarea campaniilor electorale. Acordul cu procurorii include recunoaşterea mai multor infracţiuni: determinare intenţionată a unei contribuţii financiare ilegale la campanie din partea unei firme, contribuţie financiară excesivă la campania electorală, cinci fraude fiscale, respectiv declaraţii false la o instituţie financiară.

Cohen a precizat că a aranjat plăţile "cu scopul principal de a influenţa alegerile", la indicaţiile unui candidat la o funcţie federală, pe care nu l-a numit.

Judecătorul William Pauley III a declarat în cadrul şedinţei că înţelegerea acuzatului cu procurorii include o posibilă pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani şi trei luni. Magistratul a fixat data pronunţării sentinţei pe 12 decembrie şi a stabilit o cauţiune de 500.000 de dolari.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, nu a reacţionat la întrebările presei despre faptul că fostul său avocat şi-a recunoscut vinovăţia, a relatat DPA după termenul de marţi al procesului lui Cohen. Ignorând strigătele jurnaliştilor, Trump s-a urcat în avionul prezidenţial la baza militară Andrews din statul Maryland, pentru a merge la un miting al susţinătorilor săi din statul Virginia de Vest. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor