Michelle Obama caută facultate la New York pentru fiica sa Malia

Prima doamnă a SUA, Michelle Obama, a profitat de o vizită efectuată la New York pentru căuta o universitate alături de fiica sa Malia, a informat vineri ziarul New York Post, citat de EFE.

Malia Obama, în vârstă de 16 ani, a făcut o vizită privată la campusul centrului New York University (NYU), din sudul Manhattan-ului, în compania mamei sale și a unui agent al Secret Service. Ulterior, prima doamnă și fiica ei s-au deplasat în zona Universității Columbia, din cartierul Harlem, a precizat ziarul.

Un student al NYU a povestit ziarului New York Post că s-a întâlnit cu Michelle și Malia Obama chiar la liftul unuia din căminele universității.

Prima doamnă s-a aflat la New York pentru a anunța o donație de 500 de milioane de dolari acordată fundației Robert Wood Johnson pentru a combate obezitatea.

Malia Obama își continuă studiile la colegiul exclusivist Sidwell Friends de Washington, același la care a învățat și Chelsea Clinton, fiica lui Bill și Hillary Clinton. AGERPRES


populare
astăzi

1 Relaxare la admitere / Peste 40 de facultăți primesc studenți pe bază de dosar în 2026

2 De citit ce spune omul ăsta, cam singurul care nu vinde iluzii...

3 Țara în care am ajuns să trăim... În alte vremuri, ăsta ar fi pățit-o rău de tot. Acum a pierdut doar o sinecură...

4 Judecați voi... / Condiții „corespunzătoare”, nici o amendă / Șapte instituții au controlat azilele lui Pașca până în 2026

5 „Mi-e rușine” / Imagini greu de privit într-un spital din Republica Moldova. Ministrul Sănătății, în lacrimi