Miercurea Mare amintește credincioșilor de momentul în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda. Ziua în care trebuie să iertăm și să cerem iertare

Săptămâna Patimilor este un moment încărcat de semnificații religioase pentru creștini, marcând ultima săptămână dinaintea Duminicii Învierii Domnului. Fiecare zi este de o mare însemnătate pentru credincioși.

Iuda FOTO Dexologia

Iuda FOTO Dexologia

Ca fiecare zi din Săptămâna Patimilor, ziua de miercuri are o însemnătate aparte. În Miercurea Mare, se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos.

Tot în Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor se amintește de momentul în care Iuda l-a vândut pe Mântuitor pentru 30 de arginți. De aceea, Miercurea Mare este ziua în care trebuie să iertăm sau să cerem iertare, astfel încât să ne eliberăm sufletul de această povară.

După discuţiile referitoare la preţul mirului, Iuda Iscarioteanul L-a părăsit pe Iisus şi a mers, pe ascuns, la casa lui Caiafa. În seara zilei de miercuri, Iuda s-a întâlnit cu membrii Sinedriului şi le-a făcut o propunere directă, fără ocolişuri: „Ce-mi daţi voi mie şi eu vi-L dau pe El Vouă?”. Fără să stea pe gânduri, fariseii i-au oferit 30 de arginţi, preţul trădării.

Conform tradiţiei populare, credincioşii care ţin post negru în această zi vor fi protejaţi de boli de Sfânta Miercuri, pe parcursul anului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci