Mii de credincioși stau la coadă pentru a intra în Catedrala Națională, până în Piața Constituției. Timpul de așteptare este între 6 și 8 ore

Mii de oameni s-au așezat la rând pentru a vizita Catedrala Mântuirii Neamului, iar numărul impresionant de participanți a dus la formarea unei cozi care se întinde până în Piața Constituției. Potrivit estimărilor făcute de organizatori și forțele de ordine, timpul de așteptare este cuprins între 6 și 8 ore.

Sursa video: Adevărul

Pentru a gestiona aglomerația, jandarmii sunt prezenți în număr mare în zona desfășurării evenimentului, pentru a fluidiza grupurile de participanți și pentru a oferi îndrumări.

„Pe acestă cale, recomandăm celor prezenți să manifeste răbdare, să adopte un comportament civilizat și să respecte indicațiile jandarmilor și regulile impuse de organizator”, transmite Jandarmeria Capitalei într-un comunicat de presă.

Catedrala Națională a fost deschisă duminică seara, la ora 20 , și pentru public, iar credincioșii au stat ore întregi la rând, pentru a pătrunde în lăcaș și în altar. Așteptarea s-a prelungit în noapte. La ora 22, coada se întindea pe aproape un kilometru. Mulțimea era desfășurată până pe Bulevardul 13 Septembrie. Atunci, credincioșii au așteptat la rând și câteva ore ca să poată privi interiorul celui mai înalt lăcaș de cult ortodox din lume.

Miercuri, 29 octombrie, timpul de așteptare este estimat la 6-8 ore.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă