Mii de manifestanţi la Moscova împotriva ''Cortinei de Fier online''

Mii de persoane au manifestat duminică în Rusia împotriva unui proiect de lege prin care se doreşte crearea unui internet independent, dar care este considerat de criticii acestei iniţiative ca fiind o tentativă de cenzură şi de izolare a ţării de restul lumii, transmit agenţiile AFP şi dpa.

O manifestaţie autorizată s-a desfăşurat la Moscova, în timp ce proteste de mai mică anvergură împotriva acestui proiect de lege au fost organizate în alte oraşe ruseşti.

În numele securităţii informatice, actul normativ, a cărui adoptare este aproape sigură, va obliga website-urile ruseşti să nu mai funcţioneze prin intermediul serverelor din străinătate. Propunere criticată drept o tentativă de a controla conţinuturile online şi chiar de a izola progresiv internetul rusesc în contextul presiunii crescânde a autorităţilor faţă de libertatea pe internet. În opinia celor care dezaprobă proiectul de lege, utilizarea exclusivă a serverelor naţionale ar facilita supravegherea şi cenzura.

La protestul de la Moscova au participat circa 6.500 de persoane, conform poliţiei, în timp ce organizatorii vorbesc despre aproximativ 15.000 de participanţi. Printre lozincile auzite s-au numărat ''Jos mâinile de pe Internet !'' sau ''Nu unei Cortine de Fier online !''. Nu s-au întregistrat incidente, deşi câteva persoane au fost totuşi reţinute de poliţie, fără să fie clar motivul.

Săptămâna trecută, serviciul de mesagerie rus Telegram, pe care autorităţile au încercat de mai multe ori, fără succes, să-l blocheze, a lansat un apel către utilizatorii săi să participe în număr cât mai mare la acest protest. Acest serviciu susţine că respectivul proiect de lege vizează ''izolarea Rusiei de restul lumii'', ceea ce ulterior ar permite ''blocarea reţelelor de socializare şi a mesageriilor străine'', pentru ca în final să se ajungă la ''o cenzură totală''.

O petiţie lansată de un grup rusesc de apărare a libertăţilor pe internet cere abandonarea proiectului de lege care, în opinia acestui grup, ar conduce Rusia ''către o anti-utopie de tipul Georges Orwell''.AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

3 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

4 Topul celor mai corupte țări din lume. Unde se află România în clasamentul pe 2025

5 „O simplă oficină de spionaj într-un loc strategic”. Adrian Papahagi explică de ce închiderea Consulatului rus din Constanța este un semnal istoric