Mii de neonaziști s-au adunat la un concert rock într-un sat din centrul Germaniei

Satul Themar din landul german Thuringia, cu o populație de 3000 de locuitori, a trebuit să primească sâmbătă circa 4500 de simpatizanți neonaziști, la un concert rock, relatează DPA.

Evenimentul denumit "Rock împotriva dominației străine" s-a desfășurat pașnic până seara. Purtătorul de cuvânt al poliției, Patrick Martin, a afirmat că planul de securitate pentru concert funcționează.

Una dintre măsuri a fost desfășurarea a aproximativ 1000 de polițiști din Thuringia și din alte landuri, pentru a preveni ciocnirile spectatorilor la concert cu contramanifestanții veniți din afara localității, care s-au înregistrat în număr de 2000; până la urmă, au sosit doar cîteva sute. Deși mai multe organizații civice, biserici și persoane particulare au chemat la proteste împotriva neonaziștilor, la Themar a fost relativ liniște.

Zona concertului a fost înconjurată cu garduri metalice înalte, iar cei care intrau au fost percheziționați de polițiști.

Până după-masa, se înregistraseră 10 rapoarte de afișare ilegală de "simboluri ale unor organizații neconstituționale", printre care, arată DPA, este posibil să fi fost și unele naziste. Au mai fost raportate opt incidente de distrugere a unor proprietăți, consum de droguri și injurii — infracțiuni comise sub influența alcoolului, potrivit poliției.

Concertul urma să se desfășoare până la miezul nopții, într-un cort cu o capacitate de 5000 de persoane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 A7, eșecul major / România ratează ținta de autostrăzi, doar 190 km noi în 2026

2 Botoșănenii și așteptările salariale: de la 5.000 la 50.000 de lei, un subiect viral

3 Zero finale la Europene / gimnastica românească, la un minim istoric după Paris 2024

4 Johnson acuză / Berlinul spera la o capitulare rapidă a Ucrainei înainte de invazie

5 Ritchie Blackmore, revenire istorică pe scenă alături de Deep Purple după 33 de ani