Mii de persoane manifestează la Londra împotriva Brexit-ului (FOTO)

Mai multe mii de persoane manifestau sâmbătă în centrul Londrei pentru a cere guvernului conservator, condus de premierul Theresa May, ''să renunțe la Brexit'', relatează AFP.

După ce au defilat pe străzile din centrul capitalei britanice, convoiul s-a oprit în fața parlamentului, unde mai multe persoane ar urma să ia cuvântul pentru a pleda cauza Uniunii Europene, printre ele figurând îndeosebi cântărețul irlandez Bob Geldof, care a făcut apel la un vot împotriva Brexit-ului la referendumul din 23 iunie 2016.

Acest ''Marș pentru Europa'' are loc cu două zile înainte de primul vot în parlamentul britanic privind proiectul de lege al guvernului, ce vizează să stabilească ce legi europene vor fi menținute în dreptul național după ieșirea din UE, o etapă majoră în punerea în practică a Brexit-ului.

''Legea privind retragerea din Uniunea Europeană'' prevede de fapt abrogarea documentului intitulat ''European Communities Act'' din 1972, care a marcat aderarea Regatului Unit la UE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...