Mii de sindicaliști din Educație au plecat într-un marș de protest către Palatul Cotroceni

Mii de sindicaliști din Educație au plecat într-un marș de protest către Palatul Cotroceni

Mii de sindicaliști din toată țara, membri ai Federațiilor sindicale din Învățământ, alături de elevi și părinți, au pornit la această oră din Piața Victoriei într-un marș către Palatul Cotroceni, protestul fiind generat de eșuarea negocierilor cu Guvernul României referitoare la salarizarea din învățământ.

Protestatarii prezenți la marșul de protest au afișat pancarte pe care scrie: "Vrem să fim tratați corect, cu cinste și cu respect!","Afară, afară cu politica din școală", "Fără educație moare orice nație", "Muncă decentă, salarii indecente", "Guvernul a decis: învățământul va fi ucis". De asemenea, protestatarii fluieră din vuvuzele și scandează: "Demisia" și "Unitate"..

La acțiunea de protest participa reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, ai Federației Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET', ai Federației Naționale Sindicale 'ALMA MATER', ai Consiliului Național al Elevilor și ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar.

Marșul va avea în intervalul orar 12,30 — 14,00, pe traseul Piața Victoriei — Palatul Cotroceni.

Protestatarii solicită respectarea Legii Educației Naționale, în sensul alocării anuale din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație.

'Aceasta ar permite creșterea costului standard per antepreșcolar, preșcolar sau elev, a costului mediu per student echivalent, creșterea burselor elevilor și studenților, decontarea integrală a cheltuielilor de navetă pentru elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, precum și decontarea navetei personalului didactic, dotarea corespunzătoare a unităților de învățământ precum și asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională continuă a salariaților din învățământ', se arată în comunicatul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Sindicaliștii cer, de asemenea, aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, de la aceeași dată pentru toate categoriile vizate. Reprezentanții sindicaliștilor cer elaborarea, până la finalul mandatului actualului Guvern, a unei legi de salarizare echitabilă, pornind de la principii corecte, care să abroge toate actele normative de salarizare existente în prezent, astfel încât fiecare categorie socio-profesională să fie poziționată în grila de salarizare în funcție de rolul pe care îl are în dezvoltarea societății.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru., a declarat marți că ordonanța privind salarizarea bugetarilor ar putea fi adoptată în ședința Guvernului de miercuri, 7 iunie, iar până la sfârșitul acestei săptămâni se discută cu partenerii sociali din Educație propunerea Executivului.

"Așteptăm ca, până la sfârșitul săptămânii, să reconfirmăm cu partenerii sindicali poziția acestora referitoare la propunerea Guvernului. V-am spus, luni la întâlnire, am avut un oarecare dezacord. Evident așteptăm confirmarea acestui lucru și dacă își vor menține poziția exprimată până acum și nu vom ajunge la un acord, pe care noi ni-l dorim în continuare, va exista o asumare a Guvernului pe varianta care corespunde cel mai bine cu principiile pe care le-am pus pe masă. Varianta care într-adevăr se concentrează pe corecții și care de la început nu și-a propus să ajungă în discuții de negociere de creștere a salariului cu un procent sau un alt procent pentru că nu acesta a fost scopul pe care l-am avut", a declarat Dragoș Pîslaru.

Ministrul a refuzat însă să precizeze care variantă este cea în cauză, respectiv aceea cu majorări de 9,65% din august 2017 sau cea cu creșteri cuprinse între 5 și 6% din august 2016, cu un impact bugetar de 200 de milioane de lei. Pîslaru a spus că, inițial, sindicatele din Educație erau de acord cu aplicarea unor corecții din august 2016, dar ulterior aceștia nu au mai fost de acord cu această propunere și au cerut aplicarea acestora de la 1 ianuarie 2017.

Ministrul Muncii a spus că îi înțelege pe profesori pentru că are multe rude în familie care sunt profesori și chiar el a fost profesor mai mulți ani, dar că în acest moment nu sunt fonduri pentru a oferi corecții mai ample.

Potrivit acestuia, de corecții salariale pozitive ar urma să beneficieze 120.000 de profesori din cei 260.000 existenți în sistem.

Săptămâna trecută, sindicaliștii din Educație au solicitat Guvernului ca Ordonanța privind salarizarea în sectorul public să se aplice nediscriminatoriu de la 1 august 2016, cel târziu 1 ianuarie 2017, la fel ca la Sănătate. Anterior, aceștia au refuzat propunerea premierului Dacian Cioloș de creștere a salariilor, în medie, cu 10% de la 1 august 2017.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale