Militantul islamist care l-ar fi decapitat pe jurnalistul american "pare să fie britanic" - ministru

Militantul islamist care l-ar fi decapitat pe jurnalistul american "pare să fie britanic" - ministru

Ministrul britanic de Externe, Phillip Hammond, a recunoscut miercuri că este posibil ca militantul care l-ar fi decapitat pe jurnalistul american James Foley, potrivit unei înregistrări difuzate de Statul Islamic (SI), să fie cetăţean britanic, relatează BBC News Online.

James Foley (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

El a recunoscut că militantul vorbea cu accent britanic, dar a precizat că înregistrarea trebuie verificată.

"Suntem perfect conştienţi că un număr semnificativ de britanici este implicat în crime îngrozitoare, probabil în comiterea de atrocităţi, în jihad alături de SIIL (acum cunoscut ca SI - Statul Islamic) şi alte organizaţii extremiste", a declarat el. "Este un lucru pe care îl urmărim şi cu care ne confruntăm de multe, multe luni şi nu cred că această înregistrare video schimbă ceva. Doar creşte gradul de conştientizare a unei situaţii foarte grave şi la care lucrăm de multe luni", a explicat el.

Se estimează că SI, care controlează zone extinse din nordul Irakului şi Siria, are circa 400 de recruţi din Marea Britanie în rândurile sale. Un număr de 69 de persoane suspectate de activităţi extremiste legate de Siria sunt arestate în prezent în Marea Britanie.

Hammond a declarat că implicarea cetăţenilor britanici în grupări extremiste este unul dintre motivele pentru care SI "reprezintă o ameninţare directă" pentru securitatea Marii Britanii.

"Multe dintre aceste persoane ar putea la un moment dat să încerce să se întoarcă în Marea Britanie şi atunci ar reprezenta o ameninţare directă pentru securitatea noastră internă", a adăugat el.

Hammond a afirmat, de asemenea, că înregistrarea video pare reală şi a calificat-o drept "un exemplu îngrozitor al brutalităţii acestei organizaţii".

La rândul său, premierul britanic David Cameron a descris aparenta decapitare a jurnalistului american de către un militant al Statului Islamic cu accent britanic drept "şocantă şi imorală". El s-a întors din vacanţă pentru a discuta cu ministrul de Externe Philip Hammond pe tema situaţiei din Irak şi Siria.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Halep, decizie majoră pentru French Open: Simona are de acum o singură șansă să joace la Paris

2 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

3 Câte rachete supersonice are Rusia pe stoc, potrivit estimărilor ucrainene

4 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

5 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia