Ministerul CURVĂSĂRIEI POLITICE! Amănunte INCENDIARE!

Ministerul CURVĂSĂRIEI POLITICE! Amănunte INCENDIARE!

În personalul de conducere și execuție al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), condus actualmente de Vasile Dîncu, există cel puțin 12 cupluri - soț și soție, dezvăluie  PressOne.ro

Lărgind cercul, PressOne  a identificat aproximativ 30 de angajați ai MDRAP ale căror rude lucrează/au lucrat fie în acest minister, fie în alte ministere.

Printre aceștia figurează soția deputatului PNL Hubert Thuma, cumnata senatorului PNL Anca Boagiu și soțul Ancăi Magdalena Chiser, secretar de stat în Ministerul Economiei. 

Până când ANI ne va despărți?

Dintre cele 12 cupluri, unele lucrează sau au lucrat, la un moment dat, în aceeași Direcție. Există și cazuri în care unul dintre soți a fost sau mai este superiorul celuilalt.

1. Cristinel Ștefan Donțu, încadrat ca șef serviciu la Resurse Umane, figura în 2012 drept consilier la acest serviciu. În acea perioadă, soția sa, Gabriela Donțu, se afla în concediu de maternitate. În 2013, când el urcase în ierarhia ministerului, soția sa lucra la firma Avixen Distributions SRL, specializată în ape îmbuteliate.

În 2014 însă, Gabriela Donțu - al cărei soț este, deci, șef la Resurse Umane - ajunge consilier la Unitatea Gestionare Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDRAP, post pe care îl deține și astăzi.

2. În 2014, Dan Miheșteanu Ionescu a ajuns consilier la Direcția Generală de Programe Europene din MDRAP, după ce lucrase pentru scurtă vreme la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

La data la care el a ajuns în minister, soția sa, Magdalena Miheșteanu Ionescu, se afla deja în MDRAP, ba chiar la aceeași Direcție Generală de Programe Europene, numai că pe un post mai bun: consilier superior.

3. Bogdan Onofrei este consilier la Direcția Generală Dezvoltare Regională a ministerului. Soția sa, Dana Onofrei, este consilier la o altă direcție. Cei doi apar în documentele ministerului încă din 2010.

4. Elena Marinescu și Bogdan Dragoș Marinescu figurează, amândoi, drept consilieri la Direcția Generală Programe Europene.

În 2011, când el era deja consilier pe probleme de comunicare, ea a fost angajată la Serviciul Verificare Conformitate Programe și Gestionare Nereguli.

5. În 2009, din familia Lăpădatu, doar capul familiei, Florin, lucra în minister. Din 2013, și soția sa, Ionela, este angajată în MDRAP.

6. Daniel Voicu, șef serviciu la Direcția Generală Programe Europene, lucrează și el împreună cu soția sa, Andreea Oana Voicu, angajată la aceeași unitate. El este în Minister din 2010, ea i s-a alăturat în 2012, venind de la Casa Națională de Pensii.

7. Consilierul Thadeus Octav Trușcă și soția sa, Valentina Trușcă, lucrează împreună de 6 ani. Carierele li s-au împletit și înainte: în 2009, ambii lucrau la Ministerul Turismului.

În 2009, Octav Trușcă s-a aflat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI), deoarece, în calitate de consilier la Turism, deținuse și funcția de administrator al societății Millennium Group SRL.

Anterior, în perioada 2007-2009, Trușcă fusese consilier la Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. La nici un an an de la acest scandal, el și soția lui figurau drept angajați în Ministerul Dezvoltării.

8. Ovidiu Panaite-Racoviță-Jalova este consilier la Serviciul Contractare Axe Prioritare, iar soția sa, Roxana Panaite-Racoviță-Jalova, este șef serviciu la Direcția Programe Cooperare Teritorială. Primul în minister a fost el, după care, în 2014, i s-a alăturat și ea, plecând de la Ministerul Finanțelor.

9. Laurențiu Caprian, șef la Autoritatea de Management pentru Programe Operaționale Regionale, este șeful soției sale, Ionela Caprian, care este consilier la aceeași Autoritate. La angajare, în 2012, ea a lucra pentru Direcția Comunicare din cadrul MDRAP. 

10. Mihaela Bontea merge și ea la serviciu împreună cu soțul, Dragoș Marian Bontea. Ea a fost prima din familie angajată în minister, consilier la Direcția Generală Dezvoltare Regională. În luna martie a acestui an, el a fost încadrat cu aceeași funcție, în cadrul aceleiași Direcții.

11. Daniel Nicolaescu este șef la Direcția Monitorizare a ministerului, iar soția sa, Mihaela Nicolaescu, este consilier la Direcția Autorizare Programe.

12. Mircea Donciu este expert la Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative. Soția sa, Anda Donciu, este consilier la Direcția Resurse Umane.

Anda Donciu a fost angajată în 2011 la Direcția Management Brand din Ministerul Dezvoltării. Câteva luni mai târziu, și soțul său a fost încadrat pe un post în minister. 

*
Pe lângă cele 12 cupluri, PressOne a identificat în personalul MDRAP și rude ale unor politicieni sau ale unor funcționari din alte ministere.

Acestea sunt:

- Nora Thuma, soția deputatului PNL Hubert Thuma, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 

- Carmen Boagiu, cumnată a prim-vicepreședintelui PNL Anca Boagiu. Soțul lui Carmen Boagiu (frate cu senatoarea Anca Boagiu) este angajat în Ministerul Afacerilor Interne.

- Secretarul de stat Cezar Radu Soare care, potrivit declarației de avere din 2014, a avut fiul angajat pe un post de consilier la Ministerul Sănătății. 

Cezar Soare a sărit din funcția de consilier local al UNPR la Sectorul 2 în fotoliul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. 

- Consilierul Sava Chiser, a cărui soție, Anca Magdalena Chiser, a fost numită la începutul acestui an secretar de stat la Ministerul Economiei, condus de Costin Borc.

În 2004, Anca Magdalena Chiser a candidat pentru un post de parlamentar din partea PSD. 

Potrivit organigramei, Ministerul Dezvoltării este organizat în 24 de Direcții. Personalul MDRAP este compus din circa 700 de persoane.

Nota Redacției. După cum o să vedeți în pozele de mai jos, niciunul dintre personaje nu pare nefericit că lucrează la stat...









Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...