Ministerul Educaţiei redeschide, de Ziua Copilului, Baza Cireşarii

Ministerul Educaţiei redeschide, de Ziua Copilului, Baza Cireşarii

Ministerul Educaţiei redeschide, miercuri, Baza Cireşarii a Clubului copiilor din Bucureşti, după lucrările de modernizare efectuate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis marţi AGERPRES, de Ziua Copilului cei mici sunt invitaţi să participe, în intervalul orar 10,00-14,00, la "Jocurile copilăriei" la Clubul Cireşarii, unde programul va include momente artistice şi sportive, dansuri, muzică, meciuri demonstrative şi jocuri în aer liber.

Până în 2021 baza era impracticabilă pentru multe activităţi, iar vegetaţia se dezvoltase necontrolat. Baza Cireşarii s-a aflat într-o stare de "degradare fizică avansată", nefiind efectuate lucrări de reabilitare, modernizare şi întreţinere a spaţiului verde şi facilităţilor specifice activităţilor sportive şi recreative, au precizat oficialii Ministerului Educaţiei.

De anul trecut Ministerul Educaţiei a încheiat un parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, în urma căruia au fost realizate pro bono lucrări de întreţinere şi modernizare a Bazei Cireşarii. Printre acestea s-au numărat amenajarea terenului de fotbal cu gazon natural, inclusiv sistemul de drenaj şi irigaţii, precum şi realizarea de foraje necesare alimentării cu apă pentru irigaţii.

Copiii pot beneficia de activităţi sportive şi recreative pe un teren de sport cu gazon natural, un teren de minifotbal cu gazon sintetic recent reabilitat, terenuri de tenis şi baschet în curs de reamenajare şi dotare corespunzătoare, precum şi de spaţii verzi şi alei mai bine întreţinute, fiind evacuate deşeurile generate de amenajările efectuate.

Identitatea dobândită de Clubul Cireşarii va trebui păstrată şi vor trebui susţinute şi dezvoltate activităţile în interesul copiilor, deschizând în acelaşi timp Baza Cireşarii pentru acţiuni recreative şi sportive în interesul comunităţii locale. Îmbinarea celor două tipuri de activităţi se va face deschizând Baza Cireşarii pentru comunitatea locală în intervalul orar 8,00-20,00, sâmbăta şi duminica şi între orele 15,00 - 20,00 în zilele lucrătoare.

Totodată, marţi a fost semnat ordinul ministrului Educaţiei prin care se va realiza un nou teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei şi tenis, vestiare, alei pietonale, spaţii verzi, instalaţie pentru iluminat nocturn. Prin acest ordin s-a predat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, un amplasament de 1.508 mp pentru realizarea unei baze sportive.

Terenul multifuncţional va fi conform prevederilor regulamentelor de funcţionare ale Federaţiilor Române de Handbal, Baschet, Volei şi Tenis, cu zonă de protecţie perimetrală cu lăţimea de 2 metri, fiind asigurată protecţia copiilor prin căptuşirea stâlpilor cu burete. Suprafaţa de joc va fi din covor de tartan, pe planşeu din beton armat şi balast compactat. Delimitarea suprafeţei de joc se va face cu o împrejmuire din stâlpi metalici şi plasă bordurată şi cu un gard de protecţie din stâlpi metalici şi plasă textilă. Vor fi amplasate bănci pentru rezerve şi antrenori, fileu de tenis şi de volei cu stâlpi mobili, panouri de baschet mobile complet echipate, porţi pentru handbal. Se va realiza o clădire pentru vestiare, cu suprafaţa construită de peste 150 mp. Se vor amenaja alei pietonale între unităţile bazei sportive.

Obiectivul finalizat va rămâne cu aceeaşi destinaţie şi va fi întreţinut ulterior, pe o perioadă de minimum 15 ani, de Clubul Cireşarii.

Participarea copiilor va fi stimulată de faptul că înscrierea şi frecventarea cursurilor în cadrul unităţii de învăţământ sunt gratuite. Accesul este nediscriminatoriu la cursurile organizate în cercurile de specialitate. În Clubul Cireşarii sunt înscrişi aproape 2.000 de elevi, au adăugat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

"Vocea noastră a avut un ecou puternic. Pentru că interesele comunităţii au prioritate în faţa intereselor imobiliare de tot felul. De mâine Baza Cireşarii este deschisă publicului. (...) Mulţumesc ministrului Educaţiei pentru înţelegere. Încă aştept protocolul din partea Ministerului prin care putem să facem investiţii şi să îngrijim locul. Acesta este doar începutul", a scris primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, marţi, pe Facebook.

Aceasta şi-a exprimat aprecierea pentru eforturile grupului civic Părinţi de Cireşari - Piaţa Domenii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...