Ministerul Energiei a înființat un comitet pentru eficientizarea mineritului românesc

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a înființat Comitetul de Coordonare pentru activitatea minieră, cu scopul de a analiza starea actuală a sectorului resurselor energetice minerale (cărbune și uraniu) și de a propune măsuri de eficientizare și reorganizare, în scopul asigurării cererii de resurse energetice necesare atingerii obiectivelor de securitate energetică, competitivitate și durabilitate ale României, se arată într-un comunicat al instituției, remis, vineri, AGERPRES.

Comitetul, coordonat de secretarul de stat Corina Popescu, are în componență specialiști din minister și din fiecare subsector de activitate, reprezentanți ai companiilor de profil, ai mediului academic, patronate și sindicate reprezentative.

"Sectorul minier are nevoie de cele mai bune măsuri de redresare și reorganizare pentru a putea menține un mix energetic echilibrat în Sistemul Energetic Național. Avem nevoie de măsuri urgente și viabile pentru ca acest sector să supraviețuiască, iar specialiștii din Comitetul de Coordonare au sarcina să identifice cât mai repede aceste soluții, ținând cont de realitatea cu care se confruntă sectorul și de contextul internațional', a declarat Corina Popescu, secretar de stat în ministerul Energiei, citată în comunicat.

Prima întâlnire a Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră va avea loc în cursul săptămânii viitoare. În urma acestei întâlniri se vor stabili pașii pentru realizarea obiectivelor propuse.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 De citit acest material despre vortexul polar

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri