Ministerul Justiției: Reforma sistemului judiciar și raportul MCV, printre temele discutate de Toader cu ambasadorul Austriei în România

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a întâlnit cu ambasadorul Austriei în România, Isabel Rauscher, context în care s-a discutat despre reforma sistemului judiciar din țara noastră și Raportul MCV.

"Punctele de discuție din cadrul întrevederii au vizat aspecte referitoare la reforma sistemului judiciar în România, recentul raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către România la finalizarea mandatului Austriei, precum și colaborarea în domeniul Justiției între cele două state", se precizează într-un comunicat al MJ transmis miercuri AGERPRES.

Conform sursei citate, întâlnirea a avut loc marți, la sediul MJ.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

4 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

5 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?