Ministerul Justiţiei vrea să extindă ordinul de protecţie şi la situaţiile care nu ţin de violenţa domestică

Ministerul Justiţiei anunţă că a demarat un proces legislativ pentru extinderea categoriilor de beneficiari ai ordinului de protecţie/ordinului de protecţie provizoriu, limitat în prezent la victimele violenţei domestice.

Iniţiativa îi aparţine secretarului de stat în MJ Mihai Paşca, fiind constituit un grup de lucru interministerial, din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Agenţiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţei Române.

"Deşi extrem de eficient şi util, ordinul de protecţie nu poate fi solicitat în forma de azi a legii decât pentru situaţii de violenţă domestică, ceea ce nu este suficient. Statul are obligaţia de a asigura protecţia tuturor cetăţenilor săi în faţa oricărei situaţii de pericol, nu doar pentru acele situaţii în care violenţa se produce în cadrul familiei sau relaţiilor asimilate acesteia. Ca avocat îmi era greu să explic oamenilor aflaţi în situaţii de hărţuire sau de pericol de ce nu pot obţine din partea autorităţilor protecţia acestui ordin, deşi el există ca instrument legal. Sunt convins că aceeaşi frustrare au simţit-o şi poliţiştii sau magistraţii care au întâlnit aceste situaţii în practică. Este timpul să îmbunătăţim lucrurile, pentru a preîntâmpina tragediile pe cât posibil şi nu doar a le constata, odată produse", a declarat Mihai Paşca, conform unui comunicat al MJ. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Dubaiștii nu s-au gândit la amărâta Românie” / CTP, despre creșterea prețurilor la combustibili și românii blocați în Orientul Mijlociu

2 VIDEO A fost doborâtă și a doua rachetă iraniană trasă spre baza americană de la Incirlik

3 Israel neagă, SUA investighează / Cine a lovit școala de fete din Iran, situată lângă o bază a Gărzilor Revoluționare? Explicațiile experților care au a…

4 „Avem arsenale în locuri de care mulţi nu ştiu” / Administrația Trump susține că SUA au suficientă muniție „nu doar pentru «Epic Fury»”

5 În actualul context, al scandalului iscat de două dintre cele mai „îndrăgite” personalități publice ale României, vă propunem spre recitire poemul ded…