Ministerul Sănătății: 24 de răniți în accidentul de sâmbătă de pe autostrada A2 sunt încă internați în spitale

Un număr de 24 de persoane rănite sâmbătă în accidentul de pe Autostrada A2 sunt în continuare internate în spitale, a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu.

Potrivit acestuia, 23 de persoane sunt internate în spitale în București și o persoană în spitalul din Călărași.

"Un număr de 44 de victime ale accidentului au fost internate în cursul zilei de sâmbătă. Dintre acestea, 20 au fost externate. 24 de persoane au mai rămas internate astfel: 4 la Spitalul de Urgență Floreasca, 6 la Spitalul Bagdasar Arseni, 3 la Spitalul Pantelimon, 3 la Spitalul "Sf. Ioan", 3 la Spitalul Universitar, 4 la Spitalul Elias și o persoană la Spitalul din Călărași", a precizat Valentin Popescu.

Peste 100 de salvatori au intervenit, sâmbătă, la accidentul rutier produs pe autostrada A2 , la kilometrul 67, în care au murit trei persoane, iar 41 de răniți au fost transportați la spitale. În accident au fost implicate 29 de mașini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane și un camion. Totodată, în accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care trei au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul la o unitate medicală.

AGERPRES / (AS — autor: Roberto Stan, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker