Ministerul Sănătății: Miniștrii Agriculturii român și kuweitian au suferit fracturi de piramidă nazală; vor fi transferați la Elias

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, și omologul său kuweitian, Ali Saleh Al Omair, au suferit fracturi de piramidă nazală în urma accidentului rutier în care a fost implicată mașina celor doi, joi, în județul Ialomița, precizează Ministerul Sănătății.

Conform sursei citate, cei doi miniștri vor fi transferați la Spitalul Elias din București.

"Rezultatele analizelor efectuate la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia arată că ambii miniștri au suferit fracturi de piramidă nazală. La investigațiile CT nu au fost găsite niciun fel de probleme cervicale sau cerebrale. Recomandarea medicilor este un control ORL și neuro-chirurgical. Oficialii vor fi transferați la București, la Spitalul Elias, cu ambulanța", arată MS, într-o informare de presă.

Mașina în care se aflau joi miniștrii Agriculturii român și kuweitian a fost implicată într-un accident rutier. Cei doi au suferit traumatisme cranio-cerebrale minore, viața lor nefiind pusă în pericol, preciza Ministerul Sănătății. În accident a fost rănit și translatorul delegației, care a suferit un traumatism de stern ușor. Cei trei au fost transportați la Spitalul din Slobozia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan