Ministrul Fifor s-a întâlnit la Washington cu reprezentanți ai Raytheon, Lockheed Martin și Bell Helicopters

Delegația Ministerului Apărării Naționale, condusă de ministrul Mihai Fifor, aflată în vizită în SUA, a avut întâlniri, la Washington, cu reprezentanți ai unor companii americane din domeniul industriei de apărare - Raytheon, Lockheed Martin și Bell Helicopters.

În cadrul discuțiilor, a fost reiterat angajamentul României de alocare a două procente din PIB pentru apărare în 2017 și menținerea acestui prag pentru următoarea decadă, ceea ce va permite demararea unor programe de înzestrare necesare pentru modernizarea Forțelor Armate ale României, informează un comunicat al MApN transmis vineri AGERPRES.

"Ministrul Fifor a subliniat importanța transferului de tehnologie și de know-how către industria națională de apărare în interesul securității regionale și internaționale. De asemenea, a apreciat rezultatele bune ale întâlnirilor avute, atât în țară, cât și pe parcursul vizitei la Washington, invitând companiile de profil să investească în România", precizează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi